Allegory of Vanity

© Alexandru Pecican

Military Saint

© Alexandru Pecican

Archangel Michael of the Apocalypse

© Alexandru Pecican

DESPRE STAT PE ÎNȚELESUL TUTUROR

Eram la școala primară când am citit în biblie episodul  ieșirii evreilor din Egipt. Atunci nu am înțeles de ce Dumnezeu Şi-a ținut poporul 40 de ani în pustie. Privind harta, am constatat că distanța dintre țara lui Faraonși teritoriul promis evreilor ca patrie era foarte mică și s-ar fi putut ajunge acolo în câteva luni de zile. Am tras concluzia că a fost o rătăcire voită, cu un scop bine definit, apoi ani de zile m-am chinuit să dezleg enigma. Peste timp, lucrurile s-au limpezit în mintea mea și am priceput că 40 de ani Dumnezeu a lucrat cu evreii fugiți din Egipt pentru a transforma o gloată într-un popor. A fost un proces anevoios chiarși pentru Creator, dar la sfârșitul său existau elementele necesare constituiri Statului.

STATUL

Ce este statul? Voi răspunde la această întrebare continuând  relatarea biblică:

Nici nu și-au revenit bine din traversarea în goană a Mării Roșii, cu armatele lui Faraon după ei, când evreii s-au trezit în mijlocul deșertului, la 45 de grade căldură la umbră, fără apă, cu rezervele de hrană pe terminate, fără casele de chirpici, răcoroase, din Egipt, fără animalele din bătătură, în primejdie de a fi atacați de populațiile pe teritoriul cărora pășeau, fără speranță sau certitudini. Pentru a asigura supravețuirea comunității trebuiau rezolvate foarte repede următoarele probleme:

1).  Era necesară organizarea apărării prin constituirea  unei structuri militare care, înzestrată cu arme și bine antrenată, să poată face față orcărui atac din exterior sau din interiorul taberei;

2).  Se impunea alegerea unei rețele de căpetenii capabile să transmită ordine și informații de la grupul conducător Moise – Aron până la ultimul membru al taberei și care prin prestanță și calități personale să poată impune celor aflați în directă subordonare aplicarea întocmai a comenzilor primite de la superiori;

3). Pentru ca membrii conducerii să poată acționa în cunoștință de cauză, aveau nevoie de informații din interiorul taberei, dar și din exterior; în acest sens, a fost înființat un corp de iscoade. (Să amintim aici doar episodul în care spionii sunt trimiși dincolo de pustie, în Țara Făgăduinței, pentru a strânge cât mai multe date despre: teritoriu, populație, forțele armate, așezări, bogățiile naturale.);

4). Cineva trebuia să asigure producerea de: îmbrăcăminte, încălțăminte, unelte, arme, corturi, altcineva trebuia să găsească surse de apă, să transporte apa în tabără, să vâneze, să găsească material lemnos, să înmulțească și să crească animalele domestice, să asigure transportul în cazul deplasărilor. Toate acestea au fost reglementate pentru a asigura supravețuirea comunității;

5). Știm din relatările Vechiului Testament despre faptul că Dumnezeu a dat poporului evreu legi sanitare și că evreii aveau moașe ce asistau nașterile. Cu atât mai mult, în condițiile extreme ale pustiei, a fost necesar un sistem de prevenire și tratare a bolilor, a rănilor sau a accidentelor de tot felul;

6). Pe întreaga perioadă a celor 40 de ani a funcționat un serviciu religios bine pus la punct și urmat cu strictețe;

7). Din capitolul Facere aflăm că nerespectarea ordinelor și măsurilor transmise de la vârful ierarhiei aveau ca și consecință pedepsirea vinovaților prin aplicarea forței.

În final, se poate conchide că:

Statul – de ieri și de azi – este o organizație formată din instituții prin care asigură siguranța, prosperitatea și ordinea unei populații trăitoare pe un anumit teritoriu.

Indiferent de epocă, statului îi revin câteva obligații de bază:

A). Statul modern trebuie să garanteze, prin intermediul instituției Forțelor armate, apararea de eventuale atacuri din exterior sau din interiorul teritoriului asupra căruia își exercită puterea;

B). Un rol de maximă importanță în această acțiune îl au serviciile de informații și contrainformații;

C). Sănătatea fizică și mentală a unui popor se obține prin educație, printr-un sistem sanitar de calitate, practicarea exercițiilor fizice, a sportului, prin asigurarea necesarului de hrană și odihnă;

D). La prosperitatea populației contribuie:

a). Un sistem de învățământ performant, adaptat nevoilor momentului istoric;

b). Un mod de producție cu randament sporit;

c) O industrie puternic dezvoltată și diversificată, care exploatează eficient  resursele naturale, locuri de muncă pentru toată populația, fonduri pentru buna funcționare a statului;

d). O agricultură modernă, care să valorifice la maximum posibilitățile naturale, dublată de o industrie de prelucrare a produselor obținute;

e). Un comerț dinamic și centralizat, pentru a promova pe toate piețele lumii produsele industriei și agriculturii naţionale;

f). Un sistem de asigurări medicale eficient și accesibil, spitale, policlinici, cabinete medicale. Cadre medicale de toate gradele, specializate în școli de calitate  De asemenea, o rețea națională de baze de agrement și tratament, care să profite de condițiile naturale;

h). O cultură dezvoltată prin instituții special dedicate (teatru, cinematografie, operă, biblioteci, muzee, creatori, asociații de creație), susținute cu fonduri îndestulătoare.

E). Ordinea, siguranța și dreptatea cetățeanului vor fi garantate de Stat prin instituții specializate: poliție, jandarmerie, pompieri, tribunale, centre de reeducare.

F). Pentru a realiza toate aceste obiective, Statul trebuie să selecteze cu mare grijă și să educe (prin școli și instituții) elitele conducătoare. Acestea trebuie să fie: înzestrate nativ, dornice să slujească poporul, inteligente și antrenate pentru a deveni înțelepte.                       

STATUL ROMÂN ÎN ANUL 2012

1. ARMATA

Cea mai importantă instituție a statului este armata; dacă ea nu își face datoria, mai devreme sau mai târziu statul se desființează.

Care este sarcina forțelor armate?

Să apere statul de inamicii externi și interni.

Este Armata română, în anul 2012, capabilă să-și îndeplinească misiunea?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie analizată situația celor două componente majore: înzestrarea și pregătirea (antrenamentul).

a). Înzestrarea

După 1989, industria națională de apărare a fost distrusă cu premeditare. Azi, peste 80% din echipamente sunt vechi și foarte vechi, uzate fizic și depășite tehnologic. Datorită lipsurilor materiale, cercetarea și inventica sunt ruinate.

b). Pregătirea (Antrenamentul)

Lipsa fondurilor și un dezinteres total a dus la un mare regres în tot ce privește mijloacele moderne de pregătire a cadrelor militare și a soldaților: simulatoare, poligoane modernizate, laboratoare, ore de antrenament, materiale de documentare.

2. SERVICIILE SECRETE

Dezvoltate mai mult ca oricând în istorie, serviciile secrete beneficiază de fonduri generoase și de o logistică puternică. Deși cunoșteau cel mai bine acțiunile deliberate de distrugere a statului, prin falimentarea industriei naționale de apărare, prin desființarea industriei naționale cu toate subramurile ei (a agriculturii, comerțului, dar mai ales a învățământului, a sănătății și a justiției), serviciile secrete nu au luat nici o măsură pentru salvarea de la dezastru a țării.  Mai mult, s-au pus în slujba unor politicieni și a unor partide, în detrimentul intereselor poporului, ale națiunii.

3. SISTEMUL SANITAR

a) Fondurile destinate sănătății sunt deturnate spre alte sectoare;

b) Printr-un sistem de licitații trucate sunt devalizate fonduri uriașe;

c) Unitățile medicale sunt prost înzestrate, echipamentele sunt învechite;

d). Au fost desființate numeroase spitale;

e). Prin plecarea masivă a  medicilor și a asistenților în străinătate s-a creat un deficit dramatic de personal sanitar, cu impact negativ asupra populației;

f). Prin ieșirea profesorilor competenti din învățământul superior, Școala românească de medicină a avut (și are) foarte mult de pierdut. Procesul continuă;

g). Nivelul de pregatire profesională a cadrelor medicale a scăzut și continuă să scadă;

h). S-a generalizat pretinderea, înr-un fel sau altul, a mitei pentru servicii medicale;

i). Lipsa cronică de medicamente a devenit o constantă. Producătorii locali au fost falimentați sau opriți de la producție.

4. ÎNVĂȚĂMÂNTUL

a). Calitatea învățătorilor, a profesorilor și a cadrelor universitare s-a depreciat foarte mult. Profesioniștii valoroși au ieșit la pensie ori au trecut în alte sectoare de activitate. Cei ce le iau locul sunt prost pregătiți, dezinteresați și lipsiți de vocație;

b). Indisciplina s-a generalizat în toate școlile; numai în ultimele 3 luni au fost raportate peste 4000 de acte de violență. Cadrele didactice sunt total depășite de situație și măsurile ce se iau (scăderea notei la purtare, amplasarea de camere video de supraveghere și mărirea numărului de paznici) nu ajută cu nimic;

c). Reducerea până la dispariție a orelor si a cluburilor de sport, precum si a sportului de masă,  lipsa unui program național, unitar, de educație sportivă, permanentă  și o alimentație nesănătoasă a dus la degradarea fizică și mentală a tineretului. (Avem de a face cu persoane supraponderale sau rahitice, dar în ambele cazuri lipsite de vlagă.);

d). Cu excepția unui număr mic de școlari, există o totală lipsă de preocupare față de învățătură. În acest an (2012), peste jumătate din absolvenții de liceu nu s-au înscris la examenul de maturitate, fiind conștienți că nu pot promova. Nu mai miră pe nimeni faptul că tinerii absolvenți nu pot lega coerent două fraze, nu știu să se exprime corect, citesc cu eforturi mari și scriu și mai greu;

e). Foarte multe școli profesionale au dispărut, iar cele rămase au pierdut mult din calitate și seriozitate;

f). Admiterea la liceu și la facultate fără examen a dus la apariția unei largi categorii de absolvenți cu 2-3 facultăți și multiple masterate care lucrează în cu totul alte domenii decât cele în care s-au pregătit.;

g). Modelele promovate în mass-media au convins tineretul că reușita în viață, împlinirile profesionale, fericirea pot fi obținute fără muncă, fără școală, prin furt, minciună, escrocherie, șmecherie, prostituare.

5. CERCETAREA ȘI INVENTICA

a). Interesul statului pentru cercetare și inventică a scăzut constant. Fondurile alocate sunt foarte mici. Au fost desființate multe instituții specializate din domeniu;

b). Experții, savanții pleacă în țări străine, ducând cu ei nu numai invențiile, ci și cunoștințele;

d). Statul nu susține aplicarea în țară a descoperirilor și a invențiilor, nu creează condiții pentru ca specialiștii din domeniu să rămână, să trăiască aici și să contribuie, astfel, la prosperitatea națională.

6. INDUSTRIA NAȚIONALĂ DE APĂRARE

a). În cea mai mare parte, industria națională de armament a fost falimentată, preferându-se importul din străinătate. (De menționat aici faptul că se cumpără echipamente învechite, la mâna a doua, depășite tehnologic și ca performanță, la prețuri foarte mari și cu mentenanță dificil de asigurat, foarte costisitoare.);

b). Deși peste 80% din armament este vechi și necesită o grabnică modernizare, operațiunea nu se poate face din producție internă, iar pentru achiziționarea din străinătate nu există fonduri;

c). Lipsesc centrele de cercetare pentru modernizarea armamentului, a uniformelor și a hranei standardizate;

d). Aviația de vânătoare și-a epuizat resursa;

e). Există un deficit major în sectorul „Elicoptere”;

f). Sistemele de rachete sunt depășite tehnologic;

g). Bătrânele tancuri Zimbru sunt, al randul lor, invechite.  La fel, transportoarele blindate și toate celelalte vehicule;

7.  INDUSTRIA

Următoarele ramuri industriale au fost desființate:

a). Industria de mașini-unelte;

b). Industria de mașini agricole (singura fabrică de tractoare a țării a fost închisă);

c). Industria de echipament minier și de extragere a petrolului;

d). Industria de prelucrare a pieilor;

e). Industria de prelucrare a inului și a cânepii;

f). Industria zahărului;

g). Industria tutunului;

h). Industria textilă (bumbac, fibre, țesături);

i). Industria sticlei și a ceramicii;

j). Întreprinderile mici și mijlocii nu sunt sprijinite.

8. AGRICULTURA

a). Sistemul național de irigații a fost distrus;

b). Lipsiți de mijloace financiare, țăranii nu mai cultivă pământul;

c). Un sistem mafiot, în cârdășie cu autoritățile locale și naționale, controlează piețele agro-alimentare, fixând prețurile de achiziție și de vânzare, proces ce duce la falimentarea producătorilor agricoli autohtoni;

d). Importurile masive de produse agricole de calitate inferioară și puternic tratate chimic (deci nesănătoase) scot de pe piață producătorii români;

e). Statul nu ajută producătorii interni să realizeze o rețea de colectare și vânzare prin magazine proprii a produselor agricole;

f). Nu există o industrie națională de prelucrare a produselor agricole;

g). Nu există interes pentru controlul produselor alimentare importate și nici a băuturilor fabricate în țară;

h). Suprafețe uriașe de teren agricol rămân necultivate;

j). Țăranii nu au silozuri pentru depozitarea producției agricole. Depozitele au fost acaparate de speculanți care impun prețuri foarte mari;

k). Institutele de cercetare care asigurau controlul și producerea de semințe sau soiuri noi au fost desființate;

l). Statul nu susține și nu încurajează eficient agricultura;

m). Foarte multe terenuri sunt supuse eroziunii și degradării;

n). Un număr mare de vii și de livezi au fost defrișate;

o) Din cauza defrișării pădurilor se produc frecvente alunecări de teren, inundații catastrofale și repetate, secetă severă.

9. COMERȚUL

a). Statul nu încurajează și nici nu ajută producătorii români să intre pe piețele internaționale;

b). Au fost abandonate piețe tradiționale din lumea arabă, Africa, Asia, Rusia;

c). Statul nu susține produsele agricole românești, mult mai sănătoase și mai gustoase decat cele importate.

d). Ambasadele și consulatele, pline de diplomați de strânsură, nu promovează eficient produsele românești (ale industriei, agriculturii sau culturii);

e). Materialele de publicitate, târgurile și expozițiile sunt prilej de jaf și deturnări de fonduri, iar funcționarii din domeniu sunt lipsiți de pregătire și talent, mulți fiind rubedeniile unor demnitari.

10.  CULTURA

a). Nu mai există nici un fel de respect pentru omul de cultură, pentru artiști şi pentru creatorii de bunuri spirituale;

b). Ca modele de succes și de reușită în viață sunt propuși pe toate căile politicienii corupți, analfabeții care prin furt și escrocherie au făcut averi fabuloase, femeile ușoare care prin prostituare au ajuns în funcții de conducere, „tovarășii de drum” care pentru posturi sau bani închid ochii;

c). Cinematografia națională a fost distrusă (se includ aici studiourile de producție, rețeaua națională de cinematografe, producția de film artistic, documentar și de animație);

d). Siturile arheologice sunt răscolite de căutători de comori și de traficanți de vestigii. Monumentele istorice și de arhitectură sunt lăsate în paragină sau înstrăinate pentru a fi transformate în baruri și discoteci. Multe dintre casele retrocedate, monumente de patrimoniu, sunt incendiate pentru a fi, apoi, demolate în vederea construirii de blocuri;

e). Spre deosebire de alte state din Europa Centrală sau din Balcani, statul român nu are un program pentru salvarea creației populare autentice.

11.  JUSTIȚIA ȘI SIGURANȚA CETĂȚEANULUI

a). Justiția nu este egală pentru toți;

b). Justiția este manipulată politic;

c). În multe cazuri, pregătirea profesională lasă de dorit;

d). Corupția și traficul de influență s-au generalizat;

e). Nimeni nu e tras la răspundere pentru greșelile intenționate sau rezultate din nepricepere;

f). Proliferarea clanurilor mafiote a scăpat de sub control;

g). Numărul persoanelor fără adăpost, al copiilor străzii, al bătrânilor abandonați, al cerșetorilor, al hoților de buzunare și al spărgătorilor a atins cote alarmante;

h). Poliția și Jandarmeria nu mai pot controla situația, nu mai pot menține siguranța cetățeanului;

i). În foarte multe cazuri, cămătarii și bandele organizate de răufăcători acționează chiar sub protecția poliției, în complicitate cu aceasta;

j). Vămile sunt surse de fonduri pentru partidele aflate la putere;

k). Instituțiile abilitate nu controlează și nu sancționează  evaziunea fiscală sau pe politicienii care s-au îmbogățit din furt și delapidare;

l). Angajarea în aparatul de poliție nu ține seama de pregătirea și calitățile candidatului.

12.  FUNCȚIONARII STATULUI

a). Corupția în instituțiile statului este generalizată, organizată  și structurată;

b). Toate instituțiile ce compun statul se consideră ”stăpâni de drept”, iar pe cetățeni îi tratează ca pe niște servitori tolerați, buni de a fi exploatați;

c). Criteriul de selecție al slujbașilor este obediența față de casta conducătoare, gradul de rubedenie și apartenența la grupările de tip mafiot. Nu contează lipsa pregătirii sau a calităților profesionale;

d). Aparatul de stat este supradimensionat și ineficient.

13.  CRIZA MORALĂ

În 2012, statul român s-a derobat de sarcina tradițională de a se îngriji de populația care-l întreține prin taxe şi impozite, considerând că fiecare individ trebuie să se descurce de unul singur, el, contribuabilul,urmând să plătească însă dările ca și până acum. Statul devine autonom, ca o putere de ocupație străină, ce se preocupă doar de bunăstarea aparatului său, de acapararea afacerilor rentabile, de încasarea unui procent de 40% din toate afacerile ce se derulează. El dispune după bunul plac de resursele minerale, materiile prime și de forța de muncă și folosește instituțiile (Parlament, partide politice, Justiție, Poliție, Jandarmerie, servicii secrete) pentru a se proteja de propriii cetățeni.

Scrisoare către Paul Goma

Stimate domnule Paul Goma,

Numele meu este Alexandru Pecican și vă scriu din România cu speranța că rândurile mele nu vă vor răpi prea multe clipe din timpul pe care îl dedicați creației literare.

În anul 1995, în pragul alegerilor prezidențiale, ați propus românilor un Program politic. Atunci, împreună cu un grup de prieteni, cuceriți de ideile politice, economice, morale și spirituale, am multiplicat în sute de exemplare textul și am bătut, în lung și în lat, străzile Clujului pentru a vorbi cu oamenii, a le prezenta proiectul și a le cere semnăturile necesare participării dumneavoastră la alegeri. În naivitatea noastră, am crezut, pentru scurt timp, că ar fi posibilă, și la noi, instalarea în scaunul de președinte a unui scriitor dizident și patriot, precum Vaclav Havel în Republica Cehă. Ne-am dezmeticit repede când am văzut reacțiile cetățenilor. Era ca în parabola omului bolnav care, deși suferind, preferă frecțiile cu apă rece și promisiunile deșarte din partea unor vraci în detrimentul medicului care îi spune că e necesară amputarea picioarelor pentru a scăpa cu viață. În acel an încercarea noastră a căzut, neputând să strângem numărul necesar de semnături. După 17 ani, în preajma alegerilor locale, și a celor parlamentare din toamnă, multe din ideile Programului au rămas valabile. Dar bolnavul a ajuns în fază terminală. Mai poate fi salvat? Cum și de cine?

În finalul Programului din 1995 ați afirmat: „Am pornit această scrisoare în glumă, o închei serios. Ştiu: niciun candidat cu capul pe umeri nu va anunţa un program atât de… negativ.

Eu însă nu lupt ca să ajung preşedinte al României (sânt de mulţi ani scriitor de cărţi – deci mai mult decât atâta) – ci, ajuns preşedinte, să lupt pentru scoaterea din groapă a României şi pentru tragerea la locu-i cuvenit: în Europa[2].”

Sunt convins că nicio clipă nu v-ați imaginat că veți fi ales președinte, cunoșteați prea bine mecanismele de putere din țară și boala poporului, dovadă că v-ați permis să anunțați „un program atât de … negativ”; din această cauză, acel program era unul „ideal”.

Vă scriu azi pentru a vă cere permisiunea să adaptez programul dumneavoastră la situația politică, economică, socială și morală a României din 2012. Să transform un Program ideal într-unul pragmatic și realist, de idei și soluții, imediat aplicabile.

Paul Goma a fost și este un vizionar, vorbele sale din 1995 erau valabile atunci și sunt adevărate sentințe azi:

PROCLAMAȚIE

„… starea actuală a României nu poate fi «reparată», cârpocită, tratată cu descântece, dreasă cu văruială peste cărămizi; acestea sunt paliative, nu fac decât să ascundă boala (gravă; mortală), să grăbească sfârşitul – au mai existat naţiuni, popoare ce au dispărut şi nu le plânge nimeni, fiindcă şi-au meritat soarta. (…) …îmi îngădui să cer de la compatrioți mai degrabă sacrificii decât recompense; îi chem la efort, la acțiune, la rigoare, la reînvățare – și mai ales la… tăiat în carne vie… (…) Îi îndemn pe compatrioţi la muncă grea: să ne construim pe noi înşine. Dacă nu vom putea lăsa copiilor noştri un «viitor luminos», le vom lăsa măcar amintirea efortului nostru de a ne depăşi; de a depăşi starea de legumă; de a ispăşi măcar în parte greul păcat al laşităţii; al indiferenţei; al egoismului sălbatic; păcatul colaborării cu totalitarismul comunist; păcatul (capital) al învăţării copiilor noştri să mintă, să gândească una, să spună alta, să nu le pese de alţii, să se facă frate cu dracul, să mintă, la nevoie; la nevoie, să denunţe, să facă orice (cum făcusem şi noi la vârsta lor) – pentru a răzbate; pentru a supravieţui; pentru a rămâne…”.

PROGRAMUL PENTRU ROMÂNIA

1). „Justiția va fi independentă, nesupusă presiunilor, influențelor, «sugestiilor» – de oriunde ar veni: de la Președenție, de la Guvern, de la Ministerul de Interne, dinspre asociații, grupuri, lobby-uri; magistrații vor avea de dat seamă: în fața legilor (pe care le aplică, dar li se aplică și lor înșile), în fața Consiliului Constituțional (ce va veghea și asupra Corpului Didactic, a Corpului Medical, a Corpului Jurnaliștilor, a Departamentului Cultelor- de asemeni, în domeniile unde funcționează un cod deontologic) și în primul rând în fața conștiinței fiecărui.”

2). „Poliţia, Jandarmeria, Serviciul Secret, Vama, Frontiera şi Pompierii vor fi edificate după criterii noi, ale unui stat european ce intră în al treilea mileniu; supuse ierarhic Ministerului de Interne, vor fi constant controlate de Parlament şi de presă…”

3). „Statul va deţine şi va controla ramurile, fie neprofitabile: căile ferate, sistemul de canale navigabile, apoi Opera, Teatrul Naţional, Filarmonica, Casa Cărţii (cultura şi arta nefiind rentabile, Statul va fi onorat să le subvenţioneze), fie ţinînd de domeniul Apărării.” Economia va fi edificată „pe principiul proprietății și al inițiativei individuale. (…) restituirea către proprietari ori urmaşi a uzinelor, atelierelor, localurilor comerciale şi locuinţelor – după cincizeci de ani de distrugeri şi de modificări – se va face prin hotărîre judecătorească; (…) În România vor fi bineveniţi, vor fi invitaţi ne-Români: industriaşi, investitori, specialişti, oameni de afaceri să construiască la noi, să vândă, să producă; noi să învăţăm de la ei să construim, să producem, să vindem, în stricta respectare a legilor interne, internaţionale.”

„ În România vor fi încurajaţi, consiliaţi, ajutaţi cu împrumuturi cei ce vor iniţia mici şi mijlocii întreprinderi – idealul omului, într-o societate umană civilizată fiind nu industrializarea, ci bunăstarea…”

4). România „a cunoscut în ultima jumătate de secol uriaşe distrugeri ale solului, ale apei, ale pădurii – ceea ce alcătuia unicitatea (şi dulceaţa) peisajului carpato-danubian. În vederea opririi degradării – în prima fază; în a doua, de favorizare a ameliorării, a „reparării” solului, apelor, vegetaţiei (deci: a aerului)” (…) va trebui ” să demareze Marile Lucrări: sistematizarea apelor, reglementarea ariilor construibile, ridicarea de diguri de protecţie, amenajarea bazinelor de retenţie; desemnarea ariilor cultivabile (neinundabile), precum şi a celor împăduribile; tratarea solului prin neutralizanţi chimici şi prin lucrări de consolidare, drenare şi plantare a alunecărilor de teren; construirea (refacerea) căilor de comunicaţie şi a lucrărilor de artă (şosele, căi ferate, canale navigabile, poduri, tunele), în deplină armonie funcţională.

Marile Lucrări de Amenajare a Teritoriului vor dura multă vreme şi vor costa mulţi bani. Însă pe termen scurt – un deceniu – vor da de lucru multora dintre cei ce, azi, nu au; iar pe termen lung… Vom lăsa urmaşilor, nu piramide-în-noroi (ca «realizările» de ieri), ci un loc în care să fie plăcut de trăit; pe care tinerii să nu-l părăsească fără a se mai uita îndărăt şi să pornească în pribegie («oriunde, numai acasă nu… »). Le vom lăsa, nu doar un semn material al patriei lor, ci altă stare de spirit. Una europeană;”

5). România „are imperativă nevoie de un alt sistem de învăţământ, actualul fiind, nu doar ineficient, dar adânc nociv. Cauza primă: înşişi educatorii: din 1948 s-au (ori au fost) compromis, demisionînd de la menirea lor – aceea de a-i învăţa pe copii binele, frumosul, adevărul. Va fi necesară creşterea altei generaţii de învăţători, de profesori: copiii, adolescenţii, tinerii nu mai pot (şi nu mai vor) să înveţe binele de la învăţători răi, nu mai trebuie să înveţe adevărul de la profesori mincinoşi, frumosul de la «maeştri» cu suflete urâte şi sfaturi schiloditoare (dar părinţii, primii învăţători strâmbi, strâmbători ai propriilor copii?).

Şcoala – de toate gradele – va constitui prioritate naţională: pentru a accede la stadiul de popor, comunitatea românească va trebui să înceapă prin a învăţa să se şteargă la nas (cu osebire la gură); să înveţe să spună Bună-ziua; să înveţe să-l privească în ochi pe cel căruia (ori care) îi vorbeşte. Abia după aceea să treacă la învăţarea istoriei – nu cea idealizată, alcătuită din doar bătălii câştigate şi mănăstiri înălţate; nici «istoria luptei de clasă». Istoria adevărată a comunităţii noastre nu este nici mai glorioasă decât a vecinilor – dar nici de-ruşine. Aşa cum (şi câtă) este, cum şi cât va trebui neîntârziat scrisă – este a noastră, ca mama pe care n-o putem schimba, oricât de maşteră ar fi. Se cuvine deci să ne asumăm trecutul comunităţii noastre aşa cum a fost, nu cum ne-ar plăcea să fi fost – cu pagini de glorie, de demnitate, de afirmare a libertăţii – ca şi cu cele unde sunt înscrise greşelile, erorile, chiar crimele comise de statul român, fiindcă şi acestea fac parte din moştenire.”

6). Sănătatea și Ocrotirile Sociale:

„ – restaurarea familiei, nucleu al naţiunii;

– restabilirea interesului – şi a respectului – pentru copil şi pentru protejarea lui;

– reconstituirea respectului faţă de femeie şi pentru protejarea ei, în toate ipostazele;

– reabilitarea respectului datorat bolnavilor, handicapaţilor, persoanelor în vârstă şi protejarea lor.

Elaborarea şi legiferarea unui Cod al Familiei; promulgarea unor legi ce vor proteja copilul, femeia, bătrânul, handicapatul – şi vor pedepsi cu dreaptă severitate maltratarea, violentarea, violarea, abandonarea, exploatarea (femeii, a copilului). Voi veghea la reorganizarea, la crearea de noi aşezăminte pentru copiii orfani ori abandonaţi; pentru mame celibatare; pentru femei maltratate; pentru cele rămase fără venituri şi fără adăpost; pentru femeile ce vor dori să abandoneze prostituţia.

Să existe o dreaptă participare a femeii: la Sănătate, la Ocrotiri Sociale, la Educaţie, la Externe, la Justiţie, la Cultură… Femeia va intra în Consiliul Constituţional, precum şi în organismele de supraveghere a respectării normelor deontologice: Învăţământ, Medicină, Presă etc.;”

7). „Toţi Românii, oriunde s-ar afla în lume; la exilaţi, la emigraţi, la repatriaţii Germani, Evrei, Italieni, Elveţieni, Greci, Turci; Francezi, Belgieni, Britanici, Unguri, Cehi, Sârbi…; Armenii şi Evreii obligaţi să plece de la noi, în căutare de alt pământ de exil să revină; întâi în vizită, apoi…: ei şi descendenţii lor ştiu mult mai multe decât noi despre muncă, despre comerţ, despre agricultură – despre Bună-ziua; să ne (re)înveţe. Miile de intelectuali, mai ales profesori, să se întoarcă; să ne înveţe: nu ştim nimic, iar ce ştim am reţinut strâmb. De toţi avem nevoie, toţi avem nevoie unul de altul: sântem lipsiţi de tot şi de toate;”

DESPRE PURIFICARE

„O comunitate fără trecut nu are viitor – deci nu merită să devină popor;

vinovaţii să fie judecaţi: indiferent de sentinţă, procesul, acoperit de presă, propus, impus ca temă în şcoli va avea o acţiune purificatoare şi educatoare.

Un popor se face pe sine prin memorie, nu prin «sabotarea istoriei»; nu poate fi popor acea comunitate (geografică, istorică, lingvistică) ce nu-şi asumă şi faptele rele, condamnabile ale înaintaşilor.

Un popor se face pe sine şi prin dreapta, severa judecare a vinovaţilor de trădare de ţară; a vinovaţilor de dezastrul ţării; a vinovaţilor de a fi acţionat în interesul (străinilor), a vinovaţilor de a fi persecutat, umilit, jefuit, şantajat şi obligat la delaţiune; a vinovaţilor de rele tratamente, de torturare şi de ucidere a unor semeni.

Țara va recunoaşte şi va exprima public regrete pentru persecuţiile şi pentru tentativele de lichidare a două comunităţi: Evreii şi Ţiganii; va mărturisi şi va regreta că, după 23 august ’44, a consimţit ca cetăţeni Români de etnie germană să fie consideraţi (de către «aliaţi») prizonieri de război şi deportaţi în Rusia; va recunoaşte şi va regreta public deportarea «titoiştilor» din Banat în Bărăgan; în fine, România, stat constituit, va recunoaşte vina grea, de neşters, faţă de cetăţenii Români refugiaţi din Basarabia, Bucovina şi din Ţinutul Herţei:”

………………………………………………………………………………………………………………………

(Textul integral a fost publicat în volumul Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor, Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 1995, ediţie îngrijită de Laszlo Alexandru şi în Scrìsuri, I. 1971-1989, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010, ediţie îngrijită de Flori Bălănescu)

Scrisoare către Herta Müller

Dragă Herta,

Te rog să-mi ierţi îndrăzneala de a te deranja cu rândurile mele. Nu cred că-ţi mai aminteşti de mine. Ne-am întâlnit la Timişoara, pe la sfârşitul anilor `70, cu prilejul unui festival de literatură. Eu venisem cu un grup de scriitori de la cenaclurile literare din Arad şi eram bucuros să cunosc cât mai mulţi poeţi şi prozatori tineri. Ne-a făcut cunoştinţă un artist „rebel”, care fuma ţigară după ţigară şi pe care nu l-am mai văzut niciodată de atunci încoace. Peste tot erau foarte mulţi civili, tu ai spus câteva cuvinte, dar nu am înţeles nimic din cauza zgomotului, a megafoanelor date la maximum. Din prima clipă m-au fascinat însă privirea ta de oţel, energia, curajul, imagine ce s-a perpetuat peste decenii, până în ziua de azi. Îţi scriu acum, după mai bine de 33 de ani, fiindcă “situaţia” s-a degradat foarte mult şi pentru că încerc să dau câteva răspunsuri la problemele pe care le pui. Ai dreptate în tot ceea ce spui în cărţile, articolele sau interviurile tale. Sângeroasa rotaţie a cadrelor din ’89 a fost o farsă tragică, prin care regimul comunisto-securist şi-a păstrat puterea. Nici o secundă dictatura şi slujitorii săi nu au încetat să funcţioneze. Totul a fost gândit şi regizat ca o operetă kitsch, cu actanţi ce tropăie veseli într-o vitrină pe care scrie „Libertate” şi „Democraţie”, sforile fiind trase din umbră de adevărata putere, formată din cadrele de nădejde ale Partidului şi ale Securităţii. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. A existat un scenariu pus la punct înainte de căderea Cortinei de Fier, atunci când primele semne anunţau „dezastrul”. Măsurile prevăzute în plan urmau să salveze Sistemul… În practică, totul a mers atât de bine încât, pentru prima dată în istoria comunismului, rezultatele au depăşit cu mult previziunile.

RĂDĂCINILE

După 1945, mai multe state europene s-au trezit abandonate (ca pradă de război) în ghearele comunismului sovietic, printre ele şi România. Foarte repede, puterea de la Moscova a trecut la executarea planului de schimbare a regimurilor şi de fidelizare a “democraţiilor populare” instalate prin forţă. Pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor erau necesare câteva instrumente; astfel, au fost create: Partidul Unic, comunist, organele de represiune (formate din Securitate, Miliţie, Armată, Justiţia comunistă) etc. Primul mare obiectiv al comuniştilor a fost lichidarea fizică a Elitei româneşti, prin internarea în lagăre de exterminare şi puşcării. Au urmat naţionalizarea, colectivizarea, transformarea învăţământului, industrializarea forţată, ideologizarea forţată, permanenta selectare a cadrelor cu origine sănătoasă. Instaurarea cultului personalităţii de către Ceauşescu şi recunoaşterea oficială a ideologiei naţional-comuniste a dus regimul pe culmile “Epocii de Aur”. La sfîrşitul anilor ’80, în România, puterea se afla în mâinile unei reţele foarte bine structurate, formate din aparatul de partid (eşaloanele 1, 2, 3 şi 4), aparatul de represiune (Securitate, Miliţie, Armată, Justiţie) şi dintr-o grămadă de „tovarăşi de drum”. Prin intermediul spionilor, această putere a aflat „din timp” despre prăbuşirea Cortinei de Fier, cu toate pericolele ce aveau să vină. Regimul nelegitim care ocupase din interior ţara vreme de 44 de ani se temea cel mai mult de pierderea supremaţiei şi de tragerea la răspundere pentru crimele comise. Ce era de făcut? S-au format două echipe de lucru: prima trebuia să pregătească o delegaţie de negociatori, care urmau să trateze la sânge cu noii vectori de putere (Europa de Vest şi Statele Unite ale Americii); cea de a doua avea sarcina să conceapă Planul de salvare a sistemului.

PRĂBUŞIREA CORTINEI DE FIER

Abandonarea unei porţiuni din Europa în mâinile sovieticilor a fost parte a unui acord între puteri, la nivel înalt. Prăbuşirea Cortinei de Fier a fost finalul vechii înţelegeri. O schimbare atât de mare, care implica zeci de milioane de persoane, transformarea unor economii controlate în piaţă liberă, evitarea unor războaie civile, schimbarea mentalităţilor etc., nu se putea produce de la sine şi nici nu putea fi lăsată la voia întâmplării. Lucrurile au fost negociate în spatele uşilor închise, în mare secret. A fost concepută o listă cu condiţii ce trebuiau respectate de ambele părţi. Voi aminti aici doar:

1). Preluarea şi găzduirea în străinătate a unor securişti români (cu familiile lor) sau a unor membri ai familiilor acestora. Astfel se explică numărul mare de securişti şi membri ai fostului aparat de partid sau de represiune pe teritoriul multor state occidentale.

2). Neurmărirea în justiţie a celor răspunzători de crime împotriva umanităţii sau de alte crime politice.

3). Permisiunea de a-i transforma pe membrii Sistemului socialist în capitalişti (ceea ce echivala, practic, cu păstrarea de către primii a controlului asupra puterii din ţara noastră) etc.

PLANUL DE SALVARE A SISTEMULUI

Spuneam la început că a fost conceput un plan pentru salvarea Sistemului, adică a Reţelei de putere ce a condus România până la finalul anului 1989. Acesta conţinea câteva obiective vitale:

1). Menţinerea şi perpetuarea puterii, pe durată scurtă, medie şi lungă;

2). Evitarea cu orice preţ a judecării celor vinovaţi etc. Totul s-a finalizat într-un scenariu din care menţionez în treacăt:

A). Ascunderea Reţelei de putere (a Sistemului);

B). Formarea unui Comandament din umbră (invizibil), menit să coordoneze şi să controleze;

C). Organizarea unei “revoluţii” televizate; D). Instaurarea unui “regim democratic”;

E). Reînfiinţarea partidelor istorice, precum şi a altora noi (acestea urmând să fie controlate de Reţea);

F). Înfiinţarea unui parlament bicameral (controlat şi el de Reţea);

G). Înfiinţarea de ziare, reviste, posturi de radio şi televiziune controlate şi infiltrate cu securişti;

H). Formarea unei Clase de capitalişti prin împroprietărirea membrilor Reţelei;

I). Amplasarea membrilor ce nu mai pot servi în prim-plan pe posturi de profesori universitari, directori de bănci, afacerişti, formatori de opinie, politologi etc.;

J). Aplicarea reţetei Tito (uşor modificate) de a trimite peste hotare 3 milioane de cetăţeni (prin falimentarea dirijată a industriei şi agriculturii) pentru ca aceştia să lucreze şi să trimită în ţară miliarde de euro. Etc.

DUPĂ 20 DE ANI

După 20 de ani, regimul criptocomunist este total victorios. Vechea Securitate, disipată în peste 10 servicii secrete, fiecare cu nume noi şi membri reformaţi, are o putere la care Ceauşescu nici nu visa. Pe vremea “răposatului”, cel care conducea era Partidul; azi, partidele sunt conduse de Securitate. Aflăm, firesc, pe posturile de televiziune, de la cel mai înalt nivel, despre membrii marcanţi ai partidelor care prin case conspirative raportează, supuşi, generalilor din umbră. Vedem cu ochiul liber cum partidele nu au nici o putere asupra membrilor, care la primul semn trec dintr-o parte în alta, după interesele Reţelei. La ore de maximă audienţă, pe toate posturile de televiziune, se recunoaşte râzând că alegerile sunt trucate, făcute din computere, că – vorba lui Stalin – nu contează „cine votează, câţi votează”, ci „contează cine numără“. Parlamentarii sunt şantajaţi chiar în Parlament, în prezenţa camerelor de luat vederi, cu dosare întocmite de “organele în drept”. Desecretizarea dosarelor Securităţii s-a dovedit o imensă escrocherie. Am aflat că turnători am fost cu toţii, dar cei mai periculoşi au fost anticomuniştii din temniţe şi lagăre, apoi cei ce s-au ridicat împotriva regimului. Am aflat că delatorii sunt vinovaţi pentru arestarea şi condamnarea la puşcărie şi lagăr, pentru torturarea şi lichidarea fizică a sute de mii de cetăţeni. Nu am aflat, în schimb, nimic despre spitalele de psihiatrie folosite pentru “liniştirea” unor opozanţi, nici despre crimele comise, nici despre cei ce dădeau legi şi cei ce le aplicau. Membrii Reţelei au fost împroprietăriţi cu milioane de dolari, fabrici şi uzine, sute de mii de hectare de pământ arabil, păduri, ape şi livezi. S-a format o puternică clasă capitalistă pe care Reţeaua se poate bizui. Au fost înfiinţate partide politice, un parlament, ziare şi reviste, posturi de radio şi televiziune, toate infiltrate cu agenţi sub acoperire. Internetul a fost invadat cu agenţi sub acoperire, gata în orice moment să intervină pentru calmarea celor nemulţumiti. Cei mai buni “tovarăşi de drum” au primit funcţii şi recompense, sunt scutiţi de datorii şi protejaţi, cu condiţia sa celebreze Regimul. A fost organiztă şi Societatea civilă, total independentă şi dedicată Democraţiei, Poporului. Astăzi, statul mafiot funcţionează perfect, împărţind cu generozitate contracte grase neoburgheziei roşii, iar simplului cetăţean îi spune să se descurce cum poate, fiindcă nu mai sunt bani pentru spitale, medicamente şi mâncare. La cea mai mică critică, potentaţii îţi aruncă formula: Lăsaţi instituţiile democratice ale statului să-şi facă datoria! Şi rânjesc în bătaie de joc, întrucât ştiu prea bine cine sunt instituţiile astea şi cu ce se mănâncă. Corupţia din vămi, cea cu ţigări, alcool, flori, alimente sau produse petroliere este controlată de Reţea; la fel, activitatea clanurilor mafiote din fiecare judeţ. Disoluţia Statului oficial a atins cote inimaginabile în favoarea Statului din umbră, a Puterii, a Reţelei. A Statului Mafiot. Puţinii opozanţi au fost izolaţi (pe plan intern şi extern), sărăciţi, umiliţi, călcaţi în picioare. Cine critică, cine îndrăzneşte să vorbească despre Hainele cele noi ale împăratului este imediat catalogat drept “nebun”, “duşman al naţiunii”, “rătăcit”, “agent străin”, “securist” etc. În ultimul său interviu (publicat prin 2009, cred), generalul (pensionat) Pleşiţă – fost şef al Securităţii (după fuga lui Pacepa) -, afirma (reproduc din memorie): “Cine crede că ceva s-a schimbat în România de azi ori este naiv, ori face pe prostul.“ Cred că ştia foarte bine ce spunea.

PURIFICARE

Într-un film despre răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (realizat prin anii ’80), Horea îi spune fiului său (citez din memorie): „Gravă nu este robia (sclavia) în sine, ci faptul că robul se obişnuieşte cu ea şi nu mai vrea să se ridice, să scuture jugul, pentru a se elibera. “ În Germania, unde avem de a face cu o naţiune puternică, procesul de Purificare a fost aplicat de două ori (după dezastrul din 1945 şi după căderea Zidului). La noi, acest lucru a fost imposibil şi nedorit. Trecerea de la comunism la “capitalism “ şi felul în care s-a făcut în ţara noastră a dus la dezastrul de astăzi. De fapt, în România (de după 1989) nu există capitalism, piaţă liberă şi nici democraţie. Ştiu că toate aceste lucruri sunt foarte bine cunoscute în cancelariile occidentale; din păcate, ele nu pot ajuta prea mult. Am fost primiţi în NATO şi în Uniunea Europeană cu speranţa că vom fi “democratizaţi“, încetul cu încetul, că ne vom da pe brazdă. Reprezentanţii acestor formaţiuni nu pot veni să rezolve, însă, problemele în locul nostru. În România, Purificare înseamnă Revoluţie (în sensul cel mai clasic şi adevărat), dar cine să o facă? Generaţia 1848 a dispărut de mult, elitele din perioada interbelică au pierit la Canal, Piteşti, Sighet etc. sau în exil, iar politicienii de azi nu au niciun interes să spele paharul şi să-l umple cu apă curată… Dar, atunci, cine?… Poate Securitatea?

De ce Revoluţie?

Ce este Revoluţia? Revoluţia este definită în dicţionare ca:

1). “Schimbare bruscă şi, de obicei, violentă a structurilor sociale, economice şi politice ale unui regim dat” (Dex ‘98);

2). “Răsturnarea ordinii stabilite, care implică transferul puterii de stat de la o conducere la alta şi poate rezulta într-o restructurare radicală a relaţiilor sociale şi economice”. (Dicţionar Oxford de Politică, 2001);

3). “Transformare radicală în raporturile social-economice şi politice ale unei societăţi şi care constă în trecerea puterii politice din mâinile vechii clase dominante, în mâinile unei clase noi, precum şi în sfărâmarea vechilor relaţii de producţie şi instaurarea unor relaţii de producţie noi, corespunzătoare nivelului de dezvoltare a forţelor de producţie” (DN 1986)

Parcurgerea acestor definiţii generează câteva întrebări fireşti:

1). Când se produce revoluţia?;

2). Care sunt etapele unei revoluţii?;

3). Cine conduce revoluţia?;

4). Cine pune în practică revoluţia?;

5). De ce este de obicei violentă?

Se pot încerca unele răspunsuri:

1).Revoluţia se declanşează în momentul în care într-o societate apare un blocaj în sfera socio-economică şi politică, blocaj ce nu poate fi depăşit de clasa conducătoare a statului din acel moment.

2).Când vorbim despre etapele unei revoluţii, observăm din istorie că totul începe cu:

a). Radiografierea situaţiei socio-economice şi politice în care se află statul în acel moment. Aceste analize pot apărea în cărţi, scrisori deschise, discuţii în cerc restrâns şi la adunări populare, în ziare şi reviste sau în cadrul emisiunilor de radio şi televiziune.

b). În următoarea etapă, o grupare de persoane redactează o ”proclamaţie” (care conţine observaţii generale despre starea de blocaj în care se află statul la acel moment, conjunctura internaţională şi afirmarea năzuinţelor de eliberare şi progres, prin înlăturarea blocajului). În continuare este formulat un ”Program”, care cuprinde măsurile necesare deblocării situaţiei şi producerii schimbărilor.

c). Proclamaţia, împreună cu Programul Revoluţiei, sunt aduse pe diferite căi la cunoştinţa poporului, a întregii societăţi.

d). Grupările care urmăresc schimbarea trec la îndeplinirea Programului revoluţionar prin mobilizarea forţelor armate de partea revoluţiei, prin înarmarea poporului şi preluarea puterii.

3). evoluţia este condusă de acele persoane şi grupări care doresc R eliminarea blocajului intervenit în societate, în stat.

4). Revoluţia trebuie înfăptuită de către forţele armate împreună cu poporul înarmat.

5).Revoluţiile sunt violente de cele mai multe ori fiindcă vechea clasă politică, cei ce conduc statul, nu vor să renunţe de bună voie la puterea şi privilegiile pe care le posedă.

Mişcarea din România anului 1989 a fost o revoluţie?

Evenimentele petrecute în România anului 1989 s-au produs datorită unor presiuni din exterior, dovada fiind sincronizarea evenimentelor din ţara noastră cu prăbuşirea celorlalte regimuri socialiste din Europa de Est. Proclamaţia şi Programul au fost concepute de clasa politică ceauşistă, fapt probat de implicarea unor politicieni şi apropiaţi ai regimului. Conducerea acţiunilor a fost încredinţată armatei şi organelor de represiune comuniste. Punerea în practică a fost făcută de către armată, organele de represiune şi segmente de populaţie manipulată. A fost violentă pentru a convinge populaţia din ţară şi pe cei din străinătate că totul este veridic şi pentru a descuraja masele largi, poporul în întregime, să declanşeze o revoluţie adevărată. Pentru a-şi păstra privilegiile şi puterea, clasa conducătoare comunistă a conceput un scenariu care, sub apanajul ideii de instaurare a democraţiei în România, trebuia să asigure continuitatea absolută a vechii puteri. Era necesară mimarea democraţiei de tip occidental (statul de drept, parlamentul, partidele politice cu diverse orientări ideologice, piaţa liberă, justiţia independentă, presa autonomă) Aşadar, în 1989, în România nu a avut loc o revoluţie, ci o lovitură de stat.

Ce se întâmplă azi?

După 1989, vechile structuri politice au trecut la punerea în practică a scenariului de transformare a României într-o ţară cu faţă capitalistă. Au fost cosmetizate instituţiile prin rebotezarea lor: Miliţia a primit numele de “Poliţie”, Securitatea a primit numele de “S.R.I.”, Marea Adunare Naţională a devenit “Parlament”. Au fost inventate partidele politice, Parlamentul, organizaţiile societăţii civile. Peste noapte a fost creată o clasă de capitalişti prin împroprietărirea unor reprezentanţi ai vechii puteri. În realitate: Pentru a limita pericolul reprezentat de milioanele de muncitori, sub diferite pretexte, a fost distrusă industria naţională. Ţărănimea română, câtă mai rămăsese după colectivizarea comunistă şi după industrializarea forţată, a primit lovitura de graţie prin toate măsurile luate în ultimii 22 de ani. Aşa-zisa ”piaţă liberă” este controlată prin intermediul unor structuri mafiote, după cum rezultă din procesele penale intentate unor înalţi demnitari care conduceau din umbră asemenea reţele. Armata naţională, un real pericol pentru guvernanţi, a fost distrusă, la fel industria naţională de apărare. Flota maritimă a fost vândută la fier vechi. Industria minieră a fost desfiinţată în mare parte. Resursele naturale au fost înstrăinate pe sume ridicole. Imense suprafeţe împădurite au fost defrişate cu sălbăticie. Industria farmaceutică naţională a fost falimentată. Sistemul sanitar a fost compromis. Învăţământul, de toate gradele, din România a fost sabotat. Sistemul naţional de irigaţii a fost distrus. În ultimii 22 de ani, ţara a fost împovărată cu împrumuturi uriaşe, iar banii au dispărut fără urmă. În acest moment, peste 80% din necesarul de alimente este importat. În toată ţara s-au format adevărate feude, conduse de baroni locali şi clanuri mafiote. Forţele de ordine nu mai pot controla situaţia. Întreaga economie este dirijată de clanuri mafiote, care fură legal şi pe faţă prin intermediul contractelor semnate cu statul. Peste jumătate din economia naţională funcţionează “la negru”. Corupţia s-a generalizat în toate sectoarele, la toate nivelurile.

Ce se poate face?

În acest moment, în România anului 2012, clasa politică (partidele politice, Parlamentul, instituţiile statului etc.) nu vor sau nu pot produce schimbarea. Clasa politică, sistemul de guvernare, a devenit retrograd şi blochează descătuşarea forţelor creative ale poporului, dezvoltarea armonioasă a industriei, agriculturii, comerţului şi culturii. Singura soluţie este o transformare rapidă şi atotcuprinzătoare.

Program pentru România

1). Statul trebuie sã fie o instituţie eficientã pusă în slujba cetăţenilor.

2). Fiecare cetăţean trebuie să aibă un loc de muncă asigurat, după pregătirea profesională şi capacitatea pe care o deţine, în concordanţă cu necesităţile societăţii, indiferent de sex, vârstă, naţionalitate, religie, apartenenţă politică.

3). Fiecare cetăţean are datoria de a munci după pregătire şi capacitate, fiind gata în orice moment să urmeze cursuri de recalificare pentru a se adapta rapid necesităţilor societăţii.

4). Statul trebuie să ofere tuturor cetăţenilor şomeri locuri de muncă şi cursuri de recalificare.

5). Statul trebuie să asigure tuturor cetăţenilor săi asistenţă medicală gratuită şi medicamente gratuite.

6). Statul trebuie să dezvolte industria de medicamente şi să promoveze o cât mai mare varietate a acestora pentru satisfacerea necesităţilor.

7). Statul va lua măsuri pentru menţinerea sănătăţii populaţiei prin: educaţie, sport de masă, controlul calităţii alimentelor, consum moderat de alcool, interzicerea consumului de droguri, interzicerea fumatului etc.

8). Statul va asigura un control medical permanent în grădiniţe, şcoli primare, şcoli de meserii, licee, facultăţi. Se vor înfiinţa cabinete stomatologice pentru elevi.

9). Statul va dispune reabilitarea, redeschiderea sau deschiderea, în întreaga ţară, a sanatoriilor balneare.

10). În agricultură, prioritatea numărul 1 este asigurarea întregului necesar de alimente din producţia internă.

11). Statul va reorganiza întreaga producţie agricolă a ţării prin formarea de asociaţii ţărăneşti şi de producători, reţele de colectare şi vânzare, fabrici de procesare a produselor alimentare.

12). Prin instituţii specializate, statul trebuie să controleze eficient importurile de alimente, calitatea acestora, preţurile de import şi cel de vânzare, legalitatea importurilor şi plata taxelor aferente.

13). Toate terenurile agricole trebuie să fie cultivate.

14). Statul va lua măsuri pentru ca asociaţiile de ţărani să- şi poată construi propriile depozite de cereale, fabrici de nutreţuri concentrate.

15). Statul va asigura înfiinţarea sau reînfiinţarea (acolo unde este cazul) a staţiunilor de cercetare.

16). Statul va lua măsuri pentru reabilitarea sistemului naţional de irigaţii şi pentru dezvoltarea sa.

17). În silvicultură este necesară oprirea imediată a defrişărilor.

18). Statul va constitui echipe mixte de jandarmi, procurori şi specialişti, care vor verifica în toată ţara fondurile forestiere. Toţi cei care au defrişat pădurile vor fi arestaţi şi judecaţi în tribunale speciale.

19). Statul trebuie să organizeze la nivel naţional un program unitar de reîmpăduriri.

20). Se va interzice definitiv exportul de buşteni.

21). Vor înceta retrocedările de păduri.

22). Toţi posesorii de păduri vor trebui să înceapă, pe cheltuială proprie, programe de reîmpădurire.

23). Toate dealurile pe care nu pot fi înfiinţate vii sau livezi trebuie împădurite.

24). Toate zonele supuse procesului de deşertificare vor fi împădurite.

25). În oraşe, administrarea parcurilor va fi încredinţată în exclusivitate unor întreprinderi de stat.

26). Statul va dispune refacerea fabricii de tractoare şi de maşini agricole.

27). Statul va asigura reorganizarea industriei de apărare, prin producerea în ţară a avioanelor, elicopterelor, blindatelor, rachetelor, navelor maritime etc. necesare apărării.

28). Se va reintroduce serviciul militar obligatoriu, cu o variantă de serviciu alternativ.

29). Instituirea unui program naţional de prospecţiuni miniere, pentru punerea în valoare a resurselor prin deschiderea şi dezvoltarea sectorului minier.

30). Implementarea unui program naţional unitar de cercetare şi inventică.

31). Reinventarea industriei textile, de prelucrare a sticlei şi ceramicii, dezvoltarea industriei chimice.

32). Stimularea industriei alimentare.

33). Dezvoltarea industriei IT.

34). Reformarea sistemului de învăţământ: învăţământ obligatoriu până în clasa a VIII-a, reînfiinţarea şcolilor profesionale, admiterea în licee şi facultăţi pe bază de examen.

35). Fondarea şcolii de ambasadori şi diplomaţi.

36). Înfiinţarea şcolii de politicieni.

37). Instituirea de şcoli cu program continuu (în care elevii nu părăsesc incinta şcolară, cu programe sportive zilnice, cu pregătire monitorizată permanent).

38). Integrarea tuturor şomerilor în procesul muncii prin deschiderea următoarelor fronturi de lucru: 39). Construirea căii ferate ultrarapide Arad – Constanţa (şi conectarea la reţeaua internaţională)

40). Refacerea şi modernizarea căilor ferate din ţară.

41). Deschiderea unei uzine de locomotive ultrarapide.

42). Modernizarea parcului naţional de trenuri şi locomotive.

43). Construirea autostrăzilor.

44). Terminarea canalului Bucureşti-Dunăre.

45). Construirea unei flote fluviale de transport pe Dunăre.

46). Reconstruirea unei flote maritime.

47). Construirea de noi segmente la metroul din Bucureşti.

48). Conceperea unui program naţional de construcţii de locuinţe economice pentru populaţie.

49). Dezvoltarea unei reţele naţionale de microlocalităţi-fermă, în care să fie procesate produsele agricole.

50). Înfiinţarea şantierelor naţionale pentru crearea de lacuri, rezervoare şi canale de irigaţii.

Lista rămâne, desigur, deschisă.

STATUL PARALEL

În ultimii ani, la noi, se vorbeşte tot mai mult despre necesitatea reformării statului. S-au făcut transformări, s-au dat legi, dar rezultatele sunt dezastroase. La o simplă analiză constatăm că în România a fost pus în funcţiune, în premieră mondială, statul paralel: un organism, o structură organizată în stil mafiot care nu mai are nici o tangenţă cu poporul. Această reţea de putere a devenit autonomă şi îşi urmăreşte doar propriile interese economioce şi politice. Statul paralel nu vrea şi nu poate să se reformeze. El trebuie pur şi simplu înlocuit cu un Stat nou, capabil de schimbare. Statul paralel nu are ideologie proprie; în acest moment istoric, foloseşte ca pretext, ca acoperire, proclamarea statutului de ”democraţie”, în numele căruia îşi motivează acţiunile, dar mai ales în numele căruia blochează schimbarea, reforma. Din datele specialiştilor, în ultimii 22 de ani, în România s-au furat peste 200 de miliarde de euro şi hemoragia continuă. În fiecare an se produc inundaţii catastrofale urmate de secetă cumplită, datorită defrişărilor masive care continuă. Şomajul a atins cote uriaşe. Datoria externă este de nestăvilit. Guvernele care se succed la conducere îşi dau unele altora bilanţul catastrofei, al incompetenţei, al jafului pe faţă, dar nimeni nu este tras la răspundere. Toată lumea ştie, toţi vorbesc, dar nimeni nu face nimic. Ţara, Poporul aşteaptă o minune, un salvator. El va veni pe un cal alb, cu un arc în mână, o balanţă şi o sabie.

Alexandru Pecican

Toamna patriarhului

Foto: Andrada Damianovskaia

“Temple” de Sorin FILDAN

Conceptie grafica si ilustratii: Alexandru Pecican

(selectii)

TEMPLE

Lansarea volumului de poezii “TEMPLE” de SORIN FILDAN.

Arad, 13 mai 2011, Teatrul Vechi.

Regia: Alexandru Pecican

Lupus Dacus

Claudiu Bleonț

foto: Andrada Damianovskaia

kinema ikon 7010

17.12.2010 Arad

prof.  Gheorghe Sabau,  liderul grupului Kinema ikon