Archive for May, 2012

Scrisoare către Herta Müller

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , on 28 May 2012 by Alexandru Pecican

Dragă Herta,

Te rog să-mi ierţi îndrăzneala de a te deranja cu rândurile mele. Nu cred că-ţi mai aminteşti de mine. Ne-am întâlnit la Timişoara, pe la sfârşitul anilor `70, cu prilejul unui festival de literatură. Eu venisem cu un grup de scriitori de la cenaclurile literare din Arad şi eram bucuros să cunosc cât mai mulţi poeţi şi prozatori tineri. Ne-a făcut cunoştinţă un artist „rebel”, care fuma ţigară după ţigară şi pe care nu l-am mai văzut niciodată de atunci încoace. Peste tot erau foarte mulţi civili, tu ai spus câteva cuvinte, dar nu am înţeles nimic din cauza zgomotului, a megafoanelor date la maximum. Din prima clipă m-au fascinat însă privirea ta de oţel, energia, curajul, imagine ce s-a perpetuat peste decenii, până în ziua de azi. Îţi scriu acum, după mai bine de 33 de ani, fiindcă “situaţia” s-a degradat foarte mult şi pentru că încerc să dau câteva răspunsuri la problemele pe care le pui. Ai dreptate în tot ceea ce spui în cărţile, articolele sau interviurile tale. Sângeroasa rotaţie a cadrelor din ’89 a fost o farsă tragică, prin care regimul comunisto-securist şi-a păstrat puterea. Nici o secundă dictatura şi slujitorii săi nu au încetat să funcţioneze. Totul a fost gândit şi regizat ca o operetă kitsch, cu actanţi ce tropăie veseli într-o vitrină pe care scrie „Libertate” şi „Democraţie”, sforile fiind trase din umbră de adevărata putere, formată din cadrele de nădejde ale Partidului şi ale Securităţii. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. A existat un scenariu pus la punct înainte de căderea Cortinei de Fier, atunci când primele semne anunţau „dezastrul”. Măsurile prevăzute în plan urmau să salveze Sistemul… În practică, totul a mers atât de bine încât, pentru prima dată în istoria comunismului, rezultatele au depăşit cu mult previziunile.

RĂDĂCINILE

După 1945, mai multe state europene s-au trezit abandonate (ca pradă de război) în ghearele comunismului sovietic, printre ele şi România. Foarte repede, puterea de la Moscova a trecut la executarea planului de schimbare a regimurilor şi de fidelizare a “democraţiilor populare” instalate prin forţă. Pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor erau necesare câteva instrumente; astfel, au fost create: Partidul Unic, comunist, organele de represiune (formate din Securitate, Miliţie, Armată, Justiţia comunistă) etc. Primul mare obiectiv al comuniştilor a fost lichidarea fizică a Elitei româneşti, prin internarea în lagăre de exterminare şi puşcării. Au urmat naţionalizarea, colectivizarea, transformarea învăţământului, industrializarea forţată, ideologizarea forţată, permanenta selectare a cadrelor cu origine sănătoasă. Instaurarea cultului personalităţii de către Ceauşescu şi recunoaşterea oficială a ideologiei naţional-comuniste a dus regimul pe culmile “Epocii de Aur”. La sfîrşitul anilor ’80, în România, puterea se afla în mâinile unei reţele foarte bine structurate, formate din aparatul de partid (eşaloanele 1, 2, 3 şi 4), aparatul de represiune (Securitate, Miliţie, Armată, Justiţie) şi dintr-o grămadă de „tovarăşi de drum”. Prin intermediul spionilor, această putere a aflat „din timp” despre prăbuşirea Cortinei de Fier, cu toate pericolele ce aveau să vină. Regimul nelegitim care ocupase din interior ţara vreme de 44 de ani se temea cel mai mult de pierderea supremaţiei şi de tragerea la răspundere pentru crimele comise. Ce era de făcut? S-au format două echipe de lucru: prima trebuia să pregătească o delegaţie de negociatori, care urmau să trateze la sânge cu noii vectori de putere (Europa de Vest şi Statele Unite ale Americii); cea de a doua avea sarcina să conceapă Planul de salvare a sistemului.

PRĂBUŞIREA CORTINEI DE FIER

Abandonarea unei porţiuni din Europa în mâinile sovieticilor a fost parte a unui acord între puteri, la nivel înalt. Prăbuşirea Cortinei de Fier a fost finalul vechii înţelegeri. O schimbare atât de mare, care implica zeci de milioane de persoane, transformarea unor economii controlate în piaţă liberă, evitarea unor războaie civile, schimbarea mentalităţilor etc., nu se putea produce de la sine şi nici nu putea fi lăsată la voia întâmplării. Lucrurile au fost negociate în spatele uşilor închise, în mare secret. A fost concepută o listă cu condiţii ce trebuiau respectate de ambele părţi. Voi aminti aici doar:

1). Preluarea şi găzduirea în străinătate a unor securişti români (cu familiile lor) sau a unor membri ai familiilor acestora. Astfel se explică numărul mare de securişti şi membri ai fostului aparat de partid sau de represiune pe teritoriul multor state occidentale.

2). Neurmărirea în justiţie a celor răspunzători de crime împotriva umanităţii sau de alte crime politice.

3). Permisiunea de a-i transforma pe membrii Sistemului socialist în capitalişti (ceea ce echivala, practic, cu păstrarea de către primii a controlului asupra puterii din ţara noastră) etc.

PLANUL DE SALVARE A SISTEMULUI

Spuneam la început că a fost conceput un plan pentru salvarea Sistemului, adică a Reţelei de putere ce a condus România până la finalul anului 1989. Acesta conţinea câteva obiective vitale:

1). Menţinerea şi perpetuarea puterii, pe durată scurtă, medie şi lungă;

2). Evitarea cu orice preţ a judecării celor vinovaţi etc. Totul s-a finalizat într-un scenariu din care menţionez în treacăt:

A). Ascunderea Reţelei de putere (a Sistemului);

B). Formarea unui Comandament din umbră (invizibil), menit să coordoneze şi să controleze;

C). Organizarea unei “revoluţii” televizate; D). Instaurarea unui “regim democratic”;

E). Reînfiinţarea partidelor istorice, precum şi a altora noi (acestea urmând să fie controlate de Reţea);

F). Înfiinţarea unui parlament bicameral (controlat şi el de Reţea);

G). Înfiinţarea de ziare, reviste, posturi de radio şi televiziune controlate şi infiltrate cu securişti;

H). Formarea unei Clase de capitalişti prin împroprietărirea membrilor Reţelei;

I). Amplasarea membrilor ce nu mai pot servi în prim-plan pe posturi de profesori universitari, directori de bănci, afacerişti, formatori de opinie, politologi etc.;

J). Aplicarea reţetei Tito (uşor modificate) de a trimite peste hotare 3 milioane de cetăţeni (prin falimentarea dirijată a industriei şi agriculturii) pentru ca aceştia să lucreze şi să trimită în ţară miliarde de euro. Etc.

DUPĂ 20 DE ANI

După 20 de ani, regimul criptocomunist este total victorios. Vechea Securitate, disipată în peste 10 servicii secrete, fiecare cu nume noi şi membri reformaţi, are o putere la care Ceauşescu nici nu visa. Pe vremea “răposatului”, cel care conducea era Partidul; azi, partidele sunt conduse de Securitate. Aflăm, firesc, pe posturile de televiziune, de la cel mai înalt nivel, despre membrii marcanţi ai partidelor care prin case conspirative raportează, supuşi, generalilor din umbră. Vedem cu ochiul liber cum partidele nu au nici o putere asupra membrilor, care la primul semn trec dintr-o parte în alta, după interesele Reţelei. La ore de maximă audienţă, pe toate posturile de televiziune, se recunoaşte râzând că alegerile sunt trucate, făcute din computere, că – vorba lui Stalin – nu contează „cine votează, câţi votează”, ci „contează cine numără“. Parlamentarii sunt şantajaţi chiar în Parlament, în prezenţa camerelor de luat vederi, cu dosare întocmite de “organele în drept”. Desecretizarea dosarelor Securităţii s-a dovedit o imensă escrocherie. Am aflat că turnători am fost cu toţii, dar cei mai periculoşi au fost anticomuniştii din temniţe şi lagăre, apoi cei ce s-au ridicat împotriva regimului. Am aflat că delatorii sunt vinovaţi pentru arestarea şi condamnarea la puşcărie şi lagăr, pentru torturarea şi lichidarea fizică a sute de mii de cetăţeni. Nu am aflat, în schimb, nimic despre spitalele de psihiatrie folosite pentru “liniştirea” unor opozanţi, nici despre crimele comise, nici despre cei ce dădeau legi şi cei ce le aplicau. Membrii Reţelei au fost împroprietăriţi cu milioane de dolari, fabrici şi uzine, sute de mii de hectare de pământ arabil, păduri, ape şi livezi. S-a format o puternică clasă capitalistă pe care Reţeaua se poate bizui. Au fost înfiinţate partide politice, un parlament, ziare şi reviste, posturi de radio şi televiziune, toate infiltrate cu agenţi sub acoperire. Internetul a fost invadat cu agenţi sub acoperire, gata în orice moment să intervină pentru calmarea celor nemulţumiti. Cei mai buni “tovarăşi de drum” au primit funcţii şi recompense, sunt scutiţi de datorii şi protejaţi, cu condiţia sa celebreze Regimul. A fost organiztă şi Societatea civilă, total independentă şi dedicată Democraţiei, Poporului. Astăzi, statul mafiot funcţionează perfect, împărţind cu generozitate contracte grase neoburgheziei roşii, iar simplului cetăţean îi spune să se descurce cum poate, fiindcă nu mai sunt bani pentru spitale, medicamente şi mâncare. La cea mai mică critică, potentaţii îţi aruncă formula: Lăsaţi instituţiile democratice ale statului să-şi facă datoria! Şi rânjesc în bătaie de joc, întrucât ştiu prea bine cine sunt instituţiile astea şi cu ce se mănâncă. Corupţia din vămi, cea cu ţigări, alcool, flori, alimente sau produse petroliere este controlată de Reţea; la fel, activitatea clanurilor mafiote din fiecare judeţ. Disoluţia Statului oficial a atins cote inimaginabile în favoarea Statului din umbră, a Puterii, a Reţelei. A Statului Mafiot. Puţinii opozanţi au fost izolaţi (pe plan intern şi extern), sărăciţi, umiliţi, călcaţi în picioare. Cine critică, cine îndrăzneşte să vorbească despre Hainele cele noi ale împăratului este imediat catalogat drept “nebun”, “duşman al naţiunii”, “rătăcit”, “agent străin”, “securist” etc. În ultimul său interviu (publicat prin 2009, cred), generalul (pensionat) Pleşiţă – fost şef al Securităţii (după fuga lui Pacepa) -, afirma (reproduc din memorie): “Cine crede că ceva s-a schimbat în România de azi ori este naiv, ori face pe prostul.“ Cred că ştia foarte bine ce spunea.

PURIFICARE

Într-un film despre răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (realizat prin anii ’80), Horea îi spune fiului său (citez din memorie): „Gravă nu este robia (sclavia) în sine, ci faptul că robul se obişnuieşte cu ea şi nu mai vrea să se ridice, să scuture jugul, pentru a se elibera. “ În Germania, unde avem de a face cu o naţiune puternică, procesul de Purificare a fost aplicat de două ori (după dezastrul din 1945 şi după căderea Zidului). La noi, acest lucru a fost imposibil şi nedorit. Trecerea de la comunism la “capitalism “ şi felul în care s-a făcut în ţara noastră a dus la dezastrul de astăzi. De fapt, în România (de după 1989) nu există capitalism, piaţă liberă şi nici democraţie. Ştiu că toate aceste lucruri sunt foarte bine cunoscute în cancelariile occidentale; din păcate, ele nu pot ajuta prea mult. Am fost primiţi în NATO şi în Uniunea Europeană cu speranţa că vom fi “democratizaţi“, încetul cu încetul, că ne vom da pe brazdă. Reprezentanţii acestor formaţiuni nu pot veni să rezolve, însă, problemele în locul nostru. În România, Purificare înseamnă Revoluţie (în sensul cel mai clasic şi adevărat), dar cine să o facă? Generaţia 1848 a dispărut de mult, elitele din perioada interbelică au pierit la Canal, Piteşti, Sighet etc. sau în exil, iar politicienii de azi nu au niciun interes să spele paharul şi să-l umple cu apă curată… Dar, atunci, cine?… Poate Securitatea?

De ce Revoluţie?

Ce este Revoluţia? Revoluţia este definită în dicţionare ca:

1). “Schimbare bruscă şi, de obicei, violentă a structurilor sociale, economice şi politice ale unui regim dat” (Dex ‘98);

2). “Răsturnarea ordinii stabilite, care implică transferul puterii de stat de la o conducere la alta şi poate rezulta într-o restructurare radicală a relaţiilor sociale şi economice”. (Dicţionar Oxford de Politică, 2001);

3). “Transformare radicală în raporturile social-economice şi politice ale unei societăţi şi care constă în trecerea puterii politice din mâinile vechii clase dominante, în mâinile unei clase noi, precum şi în sfărâmarea vechilor relaţii de producţie şi instaurarea unor relaţii de producţie noi, corespunzătoare nivelului de dezvoltare a forţelor de producţie” (DN 1986)

Parcurgerea acestor definiţii generează câteva întrebări fireşti:

1). Când se produce revoluţia?;

2). Care sunt etapele unei revoluţii?;

3). Cine conduce revoluţia?;

4). Cine pune în practică revoluţia?;

5). De ce este de obicei violentă?

Se pot încerca unele răspunsuri:

1).Revoluţia se declanşează în momentul în care într-o societate apare un blocaj în sfera socio-economică şi politică, blocaj ce nu poate fi depăşit de clasa conducătoare a statului din acel moment.

2).Când vorbim despre etapele unei revoluţii, observăm din istorie că totul începe cu:

a). Radiografierea situaţiei socio-economice şi politice în care se află statul în acel moment. Aceste analize pot apărea în cărţi, scrisori deschise, discuţii în cerc restrâns şi la adunări populare, în ziare şi reviste sau în cadrul emisiunilor de radio şi televiziune.

b). În următoarea etapă, o grupare de persoane redactează o ”proclamaţie” (care conţine observaţii generale despre starea de blocaj în care se află statul la acel moment, conjunctura internaţională şi afirmarea năzuinţelor de eliberare şi progres, prin înlăturarea blocajului). În continuare este formulat un ”Program”, care cuprinde măsurile necesare deblocării situaţiei şi producerii schimbărilor.

c). Proclamaţia, împreună cu Programul Revoluţiei, sunt aduse pe diferite căi la cunoştinţa poporului, a întregii societăţi.

d). Grupările care urmăresc schimbarea trec la îndeplinirea Programului revoluţionar prin mobilizarea forţelor armate de partea revoluţiei, prin înarmarea poporului şi preluarea puterii.

3). evoluţia este condusă de acele persoane şi grupări care doresc R eliminarea blocajului intervenit în societate, în stat.

4). Revoluţia trebuie înfăptuită de către forţele armate împreună cu poporul înarmat.

5).Revoluţiile sunt violente de cele mai multe ori fiindcă vechea clasă politică, cei ce conduc statul, nu vor să renunţe de bună voie la puterea şi privilegiile pe care le posedă.

Mişcarea din România anului 1989 a fost o revoluţie?

Evenimentele petrecute în România anului 1989 s-au produs datorită unor presiuni din exterior, dovada fiind sincronizarea evenimentelor din ţara noastră cu prăbuşirea celorlalte regimuri socialiste din Europa de Est. Proclamaţia şi Programul au fost concepute de clasa politică ceauşistă, fapt probat de implicarea unor politicieni şi apropiaţi ai regimului. Conducerea acţiunilor a fost încredinţată armatei şi organelor de represiune comuniste. Punerea în practică a fost făcută de către armată, organele de represiune şi segmente de populaţie manipulată. A fost violentă pentru a convinge populaţia din ţară şi pe cei din străinătate că totul este veridic şi pentru a descuraja masele largi, poporul în întregime, să declanşeze o revoluţie adevărată. Pentru a-şi păstra privilegiile şi puterea, clasa conducătoare comunistă a conceput un scenariu care, sub apanajul ideii de instaurare a democraţiei în România, trebuia să asigure continuitatea absolută a vechii puteri. Era necesară mimarea democraţiei de tip occidental (statul de drept, parlamentul, partidele politice cu diverse orientări ideologice, piaţa liberă, justiţia independentă, presa autonomă) Aşadar, în 1989, în România nu a avut loc o revoluţie, ci o lovitură de stat.

Ce se întâmplă azi?

După 1989, vechile structuri politice au trecut la punerea în practică a scenariului de transformare a României într-o ţară cu faţă capitalistă. Au fost cosmetizate instituţiile prin rebotezarea lor: Miliţia a primit numele de “Poliţie”, Securitatea a primit numele de “S.R.I.”, Marea Adunare Naţională a devenit “Parlament”. Au fost inventate partidele politice, Parlamentul, organizaţiile societăţii civile. Peste noapte a fost creată o clasă de capitalişti prin împroprietărirea unor reprezentanţi ai vechii puteri. În realitate: Pentru a limita pericolul reprezentat de milioanele de muncitori, sub diferite pretexte, a fost distrusă industria naţională. Ţărănimea română, câtă mai rămăsese după colectivizarea comunistă şi după industrializarea forţată, a primit lovitura de graţie prin toate măsurile luate în ultimii 22 de ani. Aşa-zisa ”piaţă liberă” este controlată prin intermediul unor structuri mafiote, după cum rezultă din procesele penale intentate unor înalţi demnitari care conduceau din umbră asemenea reţele. Armata naţională, un real pericol pentru guvernanţi, a fost distrusă, la fel industria naţională de apărare. Flota maritimă a fost vândută la fier vechi. Industria minieră a fost desfiinţată în mare parte. Resursele naturale au fost înstrăinate pe sume ridicole. Imense suprafeţe împădurite au fost defrişate cu sălbăticie. Industria farmaceutică naţională a fost falimentată. Sistemul sanitar a fost compromis. Învăţământul, de toate gradele, din România a fost sabotat. Sistemul naţional de irigaţii a fost distrus. În ultimii 22 de ani, ţara a fost împovărată cu împrumuturi uriaşe, iar banii au dispărut fără urmă. În acest moment, peste 80% din necesarul de alimente este importat. În toată ţara s-au format adevărate feude, conduse de baroni locali şi clanuri mafiote. Forţele de ordine nu mai pot controla situaţia. Întreaga economie este dirijată de clanuri mafiote, care fură legal şi pe faţă prin intermediul contractelor semnate cu statul. Peste jumătate din economia naţională funcţionează “la negru”. Corupţia s-a generalizat în toate sectoarele, la toate nivelurile.

Ce se poate face?

În acest moment, în România anului 2012, clasa politică (partidele politice, Parlamentul, instituţiile statului etc.) nu vor sau nu pot produce schimbarea. Clasa politică, sistemul de guvernare, a devenit retrograd şi blochează descătuşarea forţelor creative ale poporului, dezvoltarea armonioasă a industriei, agriculturii, comerţului şi culturii. Singura soluţie este o transformare rapidă şi atotcuprinzătoare.

Program pentru România

1). Statul trebuie sã fie o instituţie eficientã pusă în slujba cetăţenilor.

2). Fiecare cetăţean trebuie să aibă un loc de muncă asigurat, după pregătirea profesională şi capacitatea pe care o deţine, în concordanţă cu necesităţile societăţii, indiferent de sex, vârstă, naţionalitate, religie, apartenenţă politică.

3). Fiecare cetăţean are datoria de a munci după pregătire şi capacitate, fiind gata în orice moment să urmeze cursuri de recalificare pentru a se adapta rapid necesităţilor societăţii.

4). Statul trebuie să ofere tuturor cetăţenilor şomeri locuri de muncă şi cursuri de recalificare.

5). Statul trebuie să asigure tuturor cetăţenilor săi asistenţă medicală gratuită şi medicamente gratuite.

6). Statul trebuie să dezvolte industria de medicamente şi să promoveze o cât mai mare varietate a acestora pentru satisfacerea necesităţilor.

7). Statul va lua măsuri pentru menţinerea sănătăţii populaţiei prin: educaţie, sport de masă, controlul calităţii alimentelor, consum moderat de alcool, interzicerea consumului de droguri, interzicerea fumatului etc.

8). Statul va asigura un control medical permanent în grădiniţe, şcoli primare, şcoli de meserii, licee, facultăţi. Se vor înfiinţa cabinete stomatologice pentru elevi.

9). Statul va dispune reabilitarea, redeschiderea sau deschiderea, în întreaga ţară, a sanatoriilor balneare.

10). În agricultură, prioritatea numărul 1 este asigurarea întregului necesar de alimente din producţia internă.

11). Statul va reorganiza întreaga producţie agricolă a ţării prin formarea de asociaţii ţărăneşti şi de producători, reţele de colectare şi vânzare, fabrici de procesare a produselor alimentare.

12). Prin instituţii specializate, statul trebuie să controleze eficient importurile de alimente, calitatea acestora, preţurile de import şi cel de vânzare, legalitatea importurilor şi plata taxelor aferente.

13). Toate terenurile agricole trebuie să fie cultivate.

14). Statul va lua măsuri pentru ca asociaţiile de ţărani să- şi poată construi propriile depozite de cereale, fabrici de nutreţuri concentrate.

15). Statul va asigura înfiinţarea sau reînfiinţarea (acolo unde este cazul) a staţiunilor de cercetare.

16). Statul va lua măsuri pentru reabilitarea sistemului naţional de irigaţii şi pentru dezvoltarea sa.

17). În silvicultură este necesară oprirea imediată a defrişărilor.

18). Statul va constitui echipe mixte de jandarmi, procurori şi specialişti, care vor verifica în toată ţara fondurile forestiere. Toţi cei care au defrişat pădurile vor fi arestaţi şi judecaţi în tribunale speciale.

19). Statul trebuie să organizeze la nivel naţional un program unitar de reîmpăduriri.

20). Se va interzice definitiv exportul de buşteni.

21). Vor înceta retrocedările de păduri.

22). Toţi posesorii de păduri vor trebui să înceapă, pe cheltuială proprie, programe de reîmpădurire.

23). Toate dealurile pe care nu pot fi înfiinţate vii sau livezi trebuie împădurite.

24). Toate zonele supuse procesului de deşertificare vor fi împădurite.

25). În oraşe, administrarea parcurilor va fi încredinţată în exclusivitate unor întreprinderi de stat.

26). Statul va dispune refacerea fabricii de tractoare şi de maşini agricole.

27). Statul va asigura reorganizarea industriei de apărare, prin producerea în ţară a avioanelor, elicopterelor, blindatelor, rachetelor, navelor maritime etc. necesare apărării.

28). Se va reintroduce serviciul militar obligatoriu, cu o variantă de serviciu alternativ.

29). Instituirea unui program naţional de prospecţiuni miniere, pentru punerea în valoare a resurselor prin deschiderea şi dezvoltarea sectorului minier.

30). Implementarea unui program naţional unitar de cercetare şi inventică.

31). Reinventarea industriei textile, de prelucrare a sticlei şi ceramicii, dezvoltarea industriei chimice.

32). Stimularea industriei alimentare.

33). Dezvoltarea industriei IT.

34). Reformarea sistemului de învăţământ: învăţământ obligatoriu până în clasa a VIII-a, reînfiinţarea şcolilor profesionale, admiterea în licee şi facultăţi pe bază de examen.

35). Fondarea şcolii de ambasadori şi diplomaţi.

36). Înfiinţarea şcolii de politicieni.

37). Instituirea de şcoli cu program continuu (în care elevii nu părăsesc incinta şcolară, cu programe sportive zilnice, cu pregătire monitorizată permanent).

38). Integrarea tuturor şomerilor în procesul muncii prin deschiderea următoarelor fronturi de lucru: 39). Construirea căii ferate ultrarapide Arad – Constanţa (şi conectarea la reţeaua internaţională)

40). Refacerea şi modernizarea căilor ferate din ţară.

41). Deschiderea unei uzine de locomotive ultrarapide.

42). Modernizarea parcului naţional de trenuri şi locomotive.

43). Construirea autostrăzilor.

44). Terminarea canalului Bucureşti-Dunăre.

45). Construirea unei flote fluviale de transport pe Dunăre.

46). Reconstruirea unei flote maritime.

47). Construirea de noi segmente la metroul din Bucureşti.

48). Conceperea unui program naţional de construcţii de locuinţe economice pentru populaţie.

49). Dezvoltarea unei reţele naţionale de microlocalităţi-fermă, în care să fie procesate produsele agricole.

50). Înfiinţarea şantierelor naţionale pentru crearea de lacuri, rezervoare şi canale de irigaţii.

Lista rămâne, desigur, deschisă.

STATUL PARALEL

În ultimii ani, la noi, se vorbeşte tot mai mult despre necesitatea reformării statului. S-au făcut transformări, s-au dat legi, dar rezultatele sunt dezastroase. La o simplă analiză constatăm că în România a fost pus în funcţiune, în premieră mondială, statul paralel: un organism, o structură organizată în stil mafiot care nu mai are nici o tangenţă cu poporul. Această reţea de putere a devenit autonomă şi îşi urmăreşte doar propriile interese economioce şi politice. Statul paralel nu vrea şi nu poate să se reformeze. El trebuie pur şi simplu înlocuit cu un Stat nou, capabil de schimbare. Statul paralel nu are ideologie proprie; în acest moment istoric, foloseşte ca pretext, ca acoperire, proclamarea statutului de ”democraţie”, în numele căruia îşi motivează acţiunile, dar mai ales în numele căruia blochează schimbarea, reforma. Din datele specialiştilor, în ultimii 22 de ani, în România s-au furat peste 200 de miliarde de euro şi hemoragia continuă. În fiecare an se produc inundaţii catastrofale urmate de secetă cumplită, datorită defrişărilor masive care continuă. Şomajul a atins cote uriaşe. Datoria externă este de nestăvilit. Guvernele care se succed la conducere îşi dau unele altora bilanţul catastrofei, al incompetenţei, al jafului pe faţă, dar nimeni nu este tras la răspundere. Toată lumea ştie, toţi vorbesc, dar nimeni nu face nimic. Ţara, Poporul aşteaptă o minune, un salvator. El va veni pe un cal alb, cu un arc în mână, o balanţă şi o sabie.

Alexandru Pecican

Advertisements

Toamna patriarhului

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , , , on 27 May 2012 by Alexandru Pecican

Foto: Andrada Damianovskaia