Archive for photography

Allegory of Vanity

Posted in Gallery, My Photos, photography with tags , , , , , , , , , , on 13 March 2016 by Alexandru Pecican

DSC_0015_2

© Alexandru Pecican

Advertisements

Theatrum Chemicum

Posted in Artists, Friends with tags , , , , , , , , , , on 13 March 2016 by Alexandru Pecican

DSC_0041

© Damianovskaia

Toamna patriarhului

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , , , on 27 May 2012 by Alexandru Pecican

Foto: Andrada Damianovskaia

ALCHIMISTUL

Posted in Theatre with tags , , , , , , , on 27 March 2010 by Alexandru Pecican

E linişte. E întuneric. Dupa cîteva clipe de nesiguranţă, un sunet vag şi îndepărtat, ca talazurile mării ne orientează spre o lojă laterală. Prin crăpătura uşii străbat fante de lumina roşiatică. Ne ţinem respiraţia. Vocea maestrului caldă, calmă, prietenoasă, mereu egală cu sine, dar în acelaşi timp fermă, puternică, ritmată de versurile unui imn antic şi de demult, misterioasă ca o incantaţie „nevăzută”, recită, incită, fascinează şi, în cele din urmă, hipnotizează.

Ne strecurăm cu mii de precauţii în bezna separeului. Ascunşi în conul de umbră facem eforturi să ne adaptăm privirea. Pe scenă, sub razele reflectoarelor savant orchestrate, toţi actorii teatrului, încarnînd colegii unei trupe „cehoviene” aflate în turneu. Ei tac.

Regizorul a urcat pe scenă şi, pentru o clipă, este Actor. Întinde o mînă şi toate privirile urmăresc gestul ca pe un stol de cocori pe cerul sidefiu al primăverii. Reaşează personajele punctând spaţiile goale şi pline, explică „starea” pe care o aşteaptă de la actanţi, măsoară cu privirea umbrele si balansul reflectoarelor. Indică şi se consultă cu inginerul de lumini, cu light designerul, cum i se spune azi, cere imagini pe ecranul din fundal, explică drumul pe care îl vor urma perechile şi reschiţează dansul manechinelor.

Se îndepărtează brusc, apoi, ajuns la buza scenei se întoarce, priveşte undeva, dincolo de oameni, lucruri şi cuvinte, face un semn şi muzica porneşte cu acordurile melancolice ale unei vechi balade de patefon a la 1900. Totul se pune în mişcare ca un carusel , la început lent apoi personajele prind viaţă şi devin oameni şi întîmplări. Nu ne mai putem abţine şi cu riscul de a fi descoperiţi furăm imagini, am pus aparatul pe foc automat şi mitraliem totul într-un iureş înnebunitor, încercînd sa ţinem pasul cu actorii cuprinşi de magnetism, de „isteria” şi vraja jocului… a întrupării.

Acum totul pare un vis, atât de simplu de frumos şi perfect, de uşor şi ar ramâne aşa dacă nu am vedea sudoarea şiroind pe feţele actorilor, zbaterea inimilor lor în coşul strâmt al pieptului. Abia acum remarc ce mulţi actori tineri are teatrul, cum au format ei, aici, o mare familie de fraţi şi surori, încît aş putea sa jur că au scăpat cu toţii din Cehov.

Maestrul a coborât în sală. Ajuns lîngă intrarea principală, priveşte pe scenă. Face un semn. O rază de lumină roşiatică decupează un con strălucitor. O tînără actriţă păşeşte în cercul de foc şi… În acest moment am fost deconspiraţi şi suntem scoşi afară din vrajă, din perimetrul misterios al TEATRULUI…

De sub portalul Thaliei se aude Cetatea, ca o altă realitate, ca un cor nesfârşit de fierăstraie mecanice pornite să defrişeze Livada de vişini

A.P.

în nacelă

Posted in Triclinium with tags , , , , , on 21 March 2010 by Alexandru Pecican

Vasile Dan

I.

deasupra ta, pe capul tău stă acelaşi om de hîrtie, de
pămînt
eşti tu, eşti ancora lui,
el e uşor, un puf, un zmeu ce flutură sus nepăsător, tot
mai sus
în aerul turbionar, rece, răscolitor,
pe catalige te înalţi alergi după el cu capul pe spate cu
plămînii plini de aerul tare
de miresmele vii sau moarte ce nu ştii de unde vin
şi unde se duc,
intră în sîngele tău gîlgîind în bulboane adînci,
în inima pe care o ştii că-i acolo
fără să o vezi însă vreodată,
un paznic de far ce arde tăcut în camera trupului tău
un dumnezeu mic, mic îngropat pe veci de viu în tine
ce îţi umflă încă  venele tîmplei dimineaţa
şi îţi dezleagă limba în care taci sau vorbeşti
mai mult singur cîteodată  în aşternutul iubitei
deseori „o floare de titan pe un loc mort”ori cenuşa
în scrumieră, dar tu te-ai fost lăsat de fumat demult,
vinul sec singur singurătatea însăşi pe care o deguşti
iubita tînără nu doarme niciodată în prezenţa ta
nici creierul înaintea unui nou paradox „ploaia în sus
umflînd norii”în timp ce grăbeşti pasul
chiar în faţa ta e o bunicuţă de vată
cu creştetul alb imponderabilă  ca un val de abur
acum în acest sfîrşit de ianuarie un ţipăt moale
un pumn în apă
un spin în aerul serii
o unghie în carnea lăptoasă  a unui nou născut
un scuipat hidos, o declaraţie de dragoste
între infanţi,
pielea uşor iluminată  de shiva
ca un manuscris încă  nedescifrat de neofiţi.

II.

te văd iarăşi sus în nacelă  cum urci
direct din gura mea în fiecare dimineaţă
şi nu te mai întorci pe dîmbul verde
de pămînt nou-nouţ  pe care stau singur
aşteptîndu-te.
te aştept cu spatele sau cu faţa, într-o parte sau în
genunchi
alergînd tîrîşi prin mărăcini printre consoanele
şuierătoare
ce îţi înţeapă auzul moale prins în placenta unei limbi
mult mai mari degetele mioape au învăţat să o
vorbească
însă încet
precum ai duce la ochi orice, tot pămîntul
cu lumina lunii cu tot.

III.

fiecare ascunde în fond ceva în sîngele său
o piramidă tulbure cu vîrful îngropat
ori transparentă înveşmîntînd o grămăjoară albă de
oase.
ceva ce-ţi iese în cele din urmă pe piele
ca o cerneală simpatică,
pe degetul mare, arătător, mijlociu, inelar, pe palma
deschisă, pe pagina cărţii
necitite încă nici măcar de cel care o scrie întîi fără
sunete,
fără litere, fără  silabe, un chaos
e doar acolo un abur pe gură
un scuipat în noroiul
alb de hîrtie.

IV.

o, dar raiul genunchilor tăi albi ascunşi
sub pînza subţire a rochiei
nu mai lipseşte decît un guguştiuc ce s-a înecat
singur înghiţindu-şi propriul său nume.
acum e seară uşa casei se-nchide singură
iar geamul se-nfundă  cu întuneric
cauţi o cheie albă
o ceaţă la coborîrea în depresiune.

V.

tu ai inimă tu
ai sînge verde
în trup
precum norii primăvara
tu ai unghii ascuţite
precum zeii incestoşi
tu ai gura închisă
nu spui nimic
tu nu spui niciodată nimic
tu exişti.

Vasile Dan

photo:  Alexandru Pecican

Posted in Theatre with tags , , , , , on 9 March 2010 by Alexandru Pecican

theatre workshop 6, a midsummer night’s dream

Posted in My Photos, Theatre with tags , , , , , , , on 1 March 2010 by Alexandru Pecican