1979 | 2009 | 2039

kinema ikon: serial / s.3 / e.19

impreuna cu Andrada Pecican aka Damianovskaia

la Muzeul de Arta Arad, et. 2, sala kinema ikon, 14.10.2016, ora 18

Afis realizat de / Poster made by: Andrada Pecican aka Damianovskaia

Allegory of Vanity

© Alexandru Pecican

Theatrum Chemicum

© Damianovskaia

Military Saint

© Alexandru Pecican

Archangel Michael of the Apocalypse

© Alexandru Pecican

The Last Day of Pompeii

The Last Day of Pompeii – Karl Briullov (1827–1833)

Vlad Țepeș

Kunsthistorisches museum, Viena

DESPRE STAT PE ÎNȚELESUL TUTUROR

Eram la școala primară când am citit în biblie episodul  ieșirii evreilor din Egipt. Atunci nu am înțeles de ce Dumnezeu Şi-a ținut poporul 40 de ani în pustie. Privind harta, am constatat că distanța dintre țara lui Faraonși teritoriul promis evreilor ca patrie era foarte mică și s-ar fi putut ajunge acolo în câteva luni de zile. Am tras concluzia că a fost o rătăcire voită, cu un scop bine definit, apoi ani de zile m-am chinuit să dezleg enigma. Peste timp, lucrurile s-au limpezit în mintea mea și am priceput că 40 de ani Dumnezeu a lucrat cu evreii fugiți din Egipt pentru a transforma o gloată într-un popor. A fost un proces anevoios chiarși pentru Creator, dar la sfârșitul său existau elementele necesare constituiri Statului.

STATUL

Ce este statul? Voi răspunde la această întrebare continuând  relatarea biblică:

Nici nu și-au revenit bine din traversarea în goană a Mării Roșii, cu armatele lui Faraon după ei, când evreii s-au trezit în mijlocul deșertului, la 45 de grade căldură la umbră, fără apă, cu rezervele de hrană pe terminate, fără casele de chirpici, răcoroase, din Egipt, fără animalele din bătătură, în primejdie de a fi atacați de populațiile pe teritoriul cărora pășeau, fără speranță sau certitudini. Pentru a asigura supravețuirea comunității trebuiau rezolvate foarte repede următoarele probleme:

1).  Era necesară organizarea apărării prin constituirea  unei structuri militare care, înzestrată cu arme și bine antrenată, să poată face față orcărui atac din exterior sau din interiorul taberei;

2).  Se impunea alegerea unei rețele de căpetenii capabile să transmită ordine și informații de la grupul conducător Moise – Aron până la ultimul membru al taberei și care prin prestanță și calități personale să poată impune celor aflați în directă subordonare aplicarea întocmai a comenzilor primite de la superiori;

3). Pentru ca membrii conducerii să poată acționa în cunoștință de cauză, aveau nevoie de informații din interiorul taberei, dar și din exterior; în acest sens, a fost înființat un corp de iscoade. (Să amintim aici doar episodul în care spionii sunt trimiși dincolo de pustie, în Țara Făgăduinței, pentru a strânge cât mai multe date despre: teritoriu, populație, forțele armate, așezări, bogățiile naturale.);

4). Cineva trebuia să asigure producerea de: îmbrăcăminte, încălțăminte, unelte, arme, corturi, altcineva trebuia să găsească surse de apă, să transporte apa în tabără, să vâneze, să găsească material lemnos, să înmulțească și să crească animalele domestice, să asigure transportul în cazul deplasărilor. Toate acestea au fost reglementate pentru a asigura supravețuirea comunității;

5). Știm din relatările Vechiului Testament despre faptul că Dumnezeu a dat poporului evreu legi sanitare și că evreii aveau moașe ce asistau nașterile. Cu atât mai mult, în condițiile extreme ale pustiei, a fost necesar un sistem de prevenire și tratare a bolilor, a rănilor sau a accidentelor de tot felul;

6). Pe întreaga perioadă a celor 40 de ani a funcționat un serviciu religios bine pus la punct și urmat cu strictețe;

7). Din capitolul Facere aflăm că nerespectarea ordinelor și măsurilor transmise de la vârful ierarhiei aveau ca și consecință pedepsirea vinovaților prin aplicarea forței.

În final, se poate conchide că:

Statul – de ieri și de azi – este o organizație formată din instituții prin care asigură siguranța, prosperitatea și ordinea unei populații trăitoare pe un anumit teritoriu.

Indiferent de epocă, statului îi revin câteva obligații de bază:

A). Statul modern trebuie să garanteze, prin intermediul instituției Forțelor armate, apararea de eventuale atacuri din exterior sau din interiorul teritoriului asupra căruia își exercită puterea;

B). Un rol de maximă importanță în această acțiune îl au serviciile de informații și contrainformații;

C). Sănătatea fizică și mentală a unui popor se obține prin educație, printr-un sistem sanitar de calitate, practicarea exercițiilor fizice, a sportului, prin asigurarea necesarului de hrană și odihnă;

D). La prosperitatea populației contribuie:

a). Un sistem de învățământ performant, adaptat nevoilor momentului istoric;

b). Un mod de producție cu randament sporit;

c) O industrie puternic dezvoltată și diversificată, care exploatează eficient  resursele naturale, locuri de muncă pentru toată populația, fonduri pentru buna funcționare a statului;

d). O agricultură modernă, care să valorifice la maximum posibilitățile naturale, dublată de o industrie de prelucrare a produselor obținute;

e). Un comerț dinamic și centralizat, pentru a promova pe toate piețele lumii produsele industriei și agriculturii naţionale;

f). Un sistem de asigurări medicale eficient și accesibil, spitale, policlinici, cabinete medicale. Cadre medicale de toate gradele, specializate în școli de calitate  De asemenea, o rețea națională de baze de agrement și tratament, care să profite de condițiile naturale;

h). O cultură dezvoltată prin instituții special dedicate (teatru, cinematografie, operă, biblioteci, muzee, creatori, asociații de creație), susținute cu fonduri îndestulătoare.

E). Ordinea, siguranța și dreptatea cetățeanului vor fi garantate de Stat prin instituții specializate: poliție, jandarmerie, pompieri, tribunale, centre de reeducare.

F). Pentru a realiza toate aceste obiective, Statul trebuie să selecteze cu mare grijă și să educe (prin școli și instituții) elitele conducătoare. Acestea trebuie să fie: înzestrate nativ, dornice să slujească poporul, inteligente și antrenate pentru a deveni înțelepte.                       

STATUL ROMÂN ÎN ANUL 2012

1. ARMATA

Cea mai importantă instituție a statului este armata; dacă ea nu își face datoria, mai devreme sau mai târziu statul se desființează.

Care este sarcina forțelor armate?

Să apere statul de inamicii externi și interni.

Este Armata română, în anul 2012, capabilă să-și îndeplinească misiunea?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie analizată situația celor două componente majore: înzestrarea și pregătirea (antrenamentul).

a). Înzestrarea

După 1989, industria națională de apărare a fost distrusă cu premeditare. Azi, peste 80% din echipamente sunt vechi și foarte vechi, uzate fizic și depășite tehnologic. Datorită lipsurilor materiale, cercetarea și inventica sunt ruinate.

b). Pregătirea (Antrenamentul)

Lipsa fondurilor și un dezinteres total a dus la un mare regres în tot ce privește mijloacele moderne de pregătire a cadrelor militare și a soldaților: simulatoare, poligoane modernizate, laboratoare, ore de antrenament, materiale de documentare.

2. SERVICIILE SECRETE

Dezvoltate mai mult ca oricând în istorie, serviciile secrete beneficiază de fonduri generoase și de o logistică puternică. Deși cunoșteau cel mai bine acțiunile deliberate de distrugere a statului, prin falimentarea industriei naționale de apărare, prin desființarea industriei naționale cu toate subramurile ei (a agriculturii, comerțului, dar mai ales a învățământului, a sănătății și a justiției), serviciile secrete nu au luat nici o măsură pentru salvarea de la dezastru a țării.  Mai mult, s-au pus în slujba unor politicieni și a unor partide, în detrimentul intereselor poporului, ale națiunii.

3. SISTEMUL SANITAR

a) Fondurile destinate sănătății sunt deturnate spre alte sectoare;

b) Printr-un sistem de licitații trucate sunt devalizate fonduri uriașe;

c) Unitățile medicale sunt prost înzestrate, echipamentele sunt învechite;

d). Au fost desființate numeroase spitale;

e). Prin plecarea masivă a  medicilor și a asistenților în străinătate s-a creat un deficit dramatic de personal sanitar, cu impact negativ asupra populației;

f). Prin ieșirea profesorilor competenti din învățământul superior, Școala românească de medicină a avut (și are) foarte mult de pierdut. Procesul continuă;

g). Nivelul de pregatire profesională a cadrelor medicale a scăzut și continuă să scadă;

h). S-a generalizat pretinderea, înr-un fel sau altul, a mitei pentru servicii medicale;

i). Lipsa cronică de medicamente a devenit o constantă. Producătorii locali au fost falimentați sau opriți de la producție.

4. ÎNVĂȚĂMÂNTUL

a). Calitatea învățătorilor, a profesorilor și a cadrelor universitare s-a depreciat foarte mult. Profesioniștii valoroși au ieșit la pensie ori au trecut în alte sectoare de activitate. Cei ce le iau locul sunt prost pregătiți, dezinteresați și lipsiți de vocație;

b). Indisciplina s-a generalizat în toate școlile; numai în ultimele 3 luni au fost raportate peste 4000 de acte de violență. Cadrele didactice sunt total depășite de situație și măsurile ce se iau (scăderea notei la purtare, amplasarea de camere video de supraveghere și mărirea numărului de paznici) nu ajută cu nimic;

c). Reducerea până la dispariție a orelor si a cluburilor de sport, precum si a sportului de masă,  lipsa unui program național, unitar, de educație sportivă, permanentă  și o alimentație nesănătoasă a dus la degradarea fizică și mentală a tineretului. (Avem de a face cu persoane supraponderale sau rahitice, dar în ambele cazuri lipsite de vlagă.);

d). Cu excepția unui număr mic de școlari, există o totală lipsă de preocupare față de învățătură. În acest an (2012), peste jumătate din absolvenții de liceu nu s-au înscris la examenul de maturitate, fiind conștienți că nu pot promova. Nu mai miră pe nimeni faptul că tinerii absolvenți nu pot lega coerent două fraze, nu știu să se exprime corect, citesc cu eforturi mari și scriu și mai greu;

e). Foarte multe școli profesionale au dispărut, iar cele rămase au pierdut mult din calitate și seriozitate;

f). Admiterea la liceu și la facultate fără examen a dus la apariția unei largi categorii de absolvenți cu 2-3 facultăți și multiple masterate care lucrează în cu totul alte domenii decât cele în care s-au pregătit.;

g). Modelele promovate în mass-media au convins tineretul că reușita în viață, împlinirile profesionale, fericirea pot fi obținute fără muncă, fără școală, prin furt, minciună, escrocherie, șmecherie, prostituare.

5. CERCETAREA ȘI INVENTICA

a). Interesul statului pentru cercetare și inventică a scăzut constant. Fondurile alocate sunt foarte mici. Au fost desființate multe instituții specializate din domeniu;

b). Experții, savanții pleacă în țări străine, ducând cu ei nu numai invențiile, ci și cunoștințele;

d). Statul nu susține aplicarea în țară a descoperirilor și a invențiilor, nu creează condiții pentru ca specialiștii din domeniu să rămână, să trăiască aici și să contribuie, astfel, la prosperitatea națională.

6. INDUSTRIA NAȚIONALĂ DE APĂRARE

a). În cea mai mare parte, industria națională de armament a fost falimentată, preferându-se importul din străinătate. (De menționat aici faptul că se cumpără echipamente învechite, la mâna a doua, depășite tehnologic și ca performanță, la prețuri foarte mari și cu mentenanță dificil de asigurat, foarte costisitoare.);

b). Deși peste 80% din armament este vechi și necesită o grabnică modernizare, operațiunea nu se poate face din producție internă, iar pentru achiziționarea din străinătate nu există fonduri;

c). Lipsesc centrele de cercetare pentru modernizarea armamentului, a uniformelor și a hranei standardizate;

d). Aviația de vânătoare și-a epuizat resursa;

e). Există un deficit major în sectorul „Elicoptere”;

f). Sistemele de rachete sunt depășite tehnologic;

g). Bătrânele tancuri Zimbru sunt, al randul lor, invechite.  La fel, transportoarele blindate și toate celelalte vehicule;

7.  INDUSTRIA

Următoarele ramuri industriale au fost desființate:

a). Industria de mașini-unelte;

b). Industria de mașini agricole (singura fabrică de tractoare a țării a fost închisă);

c). Industria de echipament minier și de extragere a petrolului;

d). Industria de prelucrare a pieilor;

e). Industria de prelucrare a inului și a cânepii;

f). Industria zahărului;

g). Industria tutunului;

h). Industria textilă (bumbac, fibre, țesături);

i). Industria sticlei și a ceramicii;

j). Întreprinderile mici și mijlocii nu sunt sprijinite.

8. AGRICULTURA

a). Sistemul național de irigații a fost distrus;

b). Lipsiți de mijloace financiare, țăranii nu mai cultivă pământul;

c). Un sistem mafiot, în cârdășie cu autoritățile locale și naționale, controlează piețele agro-alimentare, fixând prețurile de achiziție și de vânzare, proces ce duce la falimentarea producătorilor agricoli autohtoni;

d). Importurile masive de produse agricole de calitate inferioară și puternic tratate chimic (deci nesănătoase) scot de pe piață producătorii români;

e). Statul nu ajută producătorii interni să realizeze o rețea de colectare și vânzare prin magazine proprii a produselor agricole;

f). Nu există o industrie națională de prelucrare a produselor agricole;

g). Nu există interes pentru controlul produselor alimentare importate și nici a băuturilor fabricate în țară;

h). Suprafețe uriașe de teren agricol rămân necultivate;

j). Țăranii nu au silozuri pentru depozitarea producției agricole. Depozitele au fost acaparate de speculanți care impun prețuri foarte mari;

k). Institutele de cercetare care asigurau controlul și producerea de semințe sau soiuri noi au fost desființate;

l). Statul nu susține și nu încurajează eficient agricultura;

m). Foarte multe terenuri sunt supuse eroziunii și degradării;

n). Un număr mare de vii și de livezi au fost defrișate;

o) Din cauza defrișării pădurilor se produc frecvente alunecări de teren, inundații catastrofale și repetate, secetă severă.

9. COMERȚUL

a). Statul nu încurajează și nici nu ajută producătorii români să intre pe piețele internaționale;

b). Au fost abandonate piețe tradiționale din lumea arabă, Africa, Asia, Rusia;

c). Statul nu susține produsele agricole românești, mult mai sănătoase și mai gustoase decat cele importate.

d). Ambasadele și consulatele, pline de diplomați de strânsură, nu promovează eficient produsele românești (ale industriei, agriculturii sau culturii);

e). Materialele de publicitate, târgurile și expozițiile sunt prilej de jaf și deturnări de fonduri, iar funcționarii din domeniu sunt lipsiți de pregătire și talent, mulți fiind rubedeniile unor demnitari.

10.  CULTURA

a). Nu mai există nici un fel de respect pentru omul de cultură, pentru artiști şi pentru creatorii de bunuri spirituale;

b). Ca modele de succes și de reușită în viață sunt propuși pe toate căile politicienii corupți, analfabeții care prin furt și escrocherie au făcut averi fabuloase, femeile ușoare care prin prostituare au ajuns în funcții de conducere, „tovarășii de drum” care pentru posturi sau bani închid ochii;

c). Cinematografia națională a fost distrusă (se includ aici studiourile de producție, rețeaua națională de cinematografe, producția de film artistic, documentar și de animație);

d). Siturile arheologice sunt răscolite de căutători de comori și de traficanți de vestigii. Monumentele istorice și de arhitectură sunt lăsate în paragină sau înstrăinate pentru a fi transformate în baruri și discoteci. Multe dintre casele retrocedate, monumente de patrimoniu, sunt incendiate pentru a fi, apoi, demolate în vederea construirii de blocuri;

e). Spre deosebire de alte state din Europa Centrală sau din Balcani, statul român nu are un program pentru salvarea creației populare autentice.

11.  JUSTIȚIA ȘI SIGURANȚA CETĂȚEANULUI

a). Justiția nu este egală pentru toți;

b). Justiția este manipulată politic;

c). În multe cazuri, pregătirea profesională lasă de dorit;

d). Corupția și traficul de influență s-au generalizat;

e). Nimeni nu e tras la răspundere pentru greșelile intenționate sau rezultate din nepricepere;

f). Proliferarea clanurilor mafiote a scăpat de sub control;

g). Numărul persoanelor fără adăpost, al copiilor străzii, al bătrânilor abandonați, al cerșetorilor, al hoților de buzunare și al spărgătorilor a atins cote alarmante;

h). Poliția și Jandarmeria nu mai pot controla situația, nu mai pot menține siguranța cetățeanului;

i). În foarte multe cazuri, cămătarii și bandele organizate de răufăcători acționează chiar sub protecția poliției, în complicitate cu aceasta;

j). Vămile sunt surse de fonduri pentru partidele aflate la putere;

k). Instituțiile abilitate nu controlează și nu sancționează  evaziunea fiscală sau pe politicienii care s-au îmbogățit din furt și delapidare;

l). Angajarea în aparatul de poliție nu ține seama de pregătirea și calitățile candidatului.

12.  FUNCȚIONARII STATULUI

a). Corupția în instituțiile statului este generalizată, organizată  și structurată;

b). Toate instituțiile ce compun statul se consideră ”stăpâni de drept”, iar pe cetățeni îi tratează ca pe niște servitori tolerați, buni de a fi exploatați;

c). Criteriul de selecție al slujbașilor este obediența față de casta conducătoare, gradul de rubedenie și apartenența la grupările de tip mafiot. Nu contează lipsa pregătirii sau a calităților profesionale;

d). Aparatul de stat este supradimensionat și ineficient.

13.  CRIZA MORALĂ

În 2012, statul român s-a derobat de sarcina tradițională de a se îngriji de populația care-l întreține prin taxe şi impozite, considerând că fiecare individ trebuie să se descurce de unul singur, el, contribuabilul,urmând să plătească însă dările ca și până acum. Statul devine autonom, ca o putere de ocupație străină, ce se preocupă doar de bunăstarea aparatului său, de acapararea afacerilor rentabile, de încasarea unui procent de 40% din toate afacerile ce se derulează. El dispune după bunul plac de resursele minerale, materiile prime și de forța de muncă și folosește instituțiile (Parlament, partide politice, Justiție, Poliție, Jandarmerie, servicii secrete) pentru a se proteja de propriii cetățeni.

Nicolae Bălcescu

portret de Gheorghe Tattarescu

Scrisoare către Paul Goma

Stimate domnule Paul Goma,

Numele meu este Alexandru Pecican și vă scriu din România cu speranța că rândurile mele nu vă vor răpi prea multe clipe din timpul pe care îl dedicați creației literare.

În anul 1995, în pragul alegerilor prezidențiale, ați propus românilor un Program politic. Atunci, împreună cu un grup de prieteni, cuceriți de ideile politice, economice, morale și spirituale, am multiplicat în sute de exemplare textul și am bătut, în lung și în lat, străzile Clujului pentru a vorbi cu oamenii, a le prezenta proiectul și a le cere semnăturile necesare participării dumneavoastră la alegeri. În naivitatea noastră, am crezut, pentru scurt timp, că ar fi posibilă, și la noi, instalarea în scaunul de președinte a unui scriitor dizident și patriot, precum Vaclav Havel în Republica Cehă. Ne-am dezmeticit repede când am văzut reacțiile cetățenilor. Era ca în parabola omului bolnav care, deși suferind, preferă frecțiile cu apă rece și promisiunile deșarte din partea unor vraci în detrimentul medicului care îi spune că e necesară amputarea picioarelor pentru a scăpa cu viață. În acel an încercarea noastră a căzut, neputând să strângem numărul necesar de semnături. După 17 ani, în preajma alegerilor locale, și a celor parlamentare din toamnă, multe din ideile Programului au rămas valabile. Dar bolnavul a ajuns în fază terminală. Mai poate fi salvat? Cum și de cine?

În finalul Programului din 1995 ați afirmat: „Am pornit această scrisoare în glumă, o închei serios. Ştiu: niciun candidat cu capul pe umeri nu va anunţa un program atât de… negativ.

Eu însă nu lupt ca să ajung preşedinte al României (sânt de mulţi ani scriitor de cărţi – deci mai mult decât atâta) – ci, ajuns preşedinte, să lupt pentru scoaterea din groapă a României şi pentru tragerea la locu-i cuvenit: în Europa[2].”

Sunt convins că nicio clipă nu v-ați imaginat că veți fi ales președinte, cunoșteați prea bine mecanismele de putere din țară și boala poporului, dovadă că v-ați permis să anunțați „un program atât de … negativ”; din această cauză, acel program era unul „ideal”.

Vă scriu azi pentru a vă cere permisiunea să adaptez programul dumneavoastră la situația politică, economică, socială și morală a României din 2012. Să transform un Program ideal într-unul pragmatic și realist, de idei și soluții, imediat aplicabile.

Paul Goma a fost și este un vizionar, vorbele sale din 1995 erau valabile atunci și sunt adevărate sentințe azi:

PROCLAMAȚIE

„… starea actuală a României nu poate fi «reparată», cârpocită, tratată cu descântece, dreasă cu văruială peste cărămizi; acestea sunt paliative, nu fac decât să ascundă boala (gravă; mortală), să grăbească sfârşitul – au mai existat naţiuni, popoare ce au dispărut şi nu le plânge nimeni, fiindcă şi-au meritat soarta. (…) …îmi îngădui să cer de la compatrioți mai degrabă sacrificii decât recompense; îi chem la efort, la acțiune, la rigoare, la reînvățare – și mai ales la… tăiat în carne vie… (…) Îi îndemn pe compatrioţi la muncă grea: să ne construim pe noi înşine. Dacă nu vom putea lăsa copiilor noştri un «viitor luminos», le vom lăsa măcar amintirea efortului nostru de a ne depăşi; de a depăşi starea de legumă; de a ispăşi măcar în parte greul păcat al laşităţii; al indiferenţei; al egoismului sălbatic; păcatul colaborării cu totalitarismul comunist; păcatul (capital) al învăţării copiilor noştri să mintă, să gândească una, să spună alta, să nu le pese de alţii, să se facă frate cu dracul, să mintă, la nevoie; la nevoie, să denunţe, să facă orice (cum făcusem şi noi la vârsta lor) – pentru a răzbate; pentru a supravieţui; pentru a rămâne…”.

PROGRAMUL PENTRU ROMÂNIA

1). „Justiția va fi independentă, nesupusă presiunilor, influențelor, «sugestiilor» – de oriunde ar veni: de la Președenție, de la Guvern, de la Ministerul de Interne, dinspre asociații, grupuri, lobby-uri; magistrații vor avea de dat seamă: în fața legilor (pe care le aplică, dar li se aplică și lor înșile), în fața Consiliului Constituțional (ce va veghea și asupra Corpului Didactic, a Corpului Medical, a Corpului Jurnaliștilor, a Departamentului Cultelor- de asemeni, în domeniile unde funcționează un cod deontologic) și în primul rând în fața conștiinței fiecărui.”

2). „Poliţia, Jandarmeria, Serviciul Secret, Vama, Frontiera şi Pompierii vor fi edificate după criterii noi, ale unui stat european ce intră în al treilea mileniu; supuse ierarhic Ministerului de Interne, vor fi constant controlate de Parlament şi de presă…”

3). „Statul va deţine şi va controla ramurile, fie neprofitabile: căile ferate, sistemul de canale navigabile, apoi Opera, Teatrul Naţional, Filarmonica, Casa Cărţii (cultura şi arta nefiind rentabile, Statul va fi onorat să le subvenţioneze), fie ţinînd de domeniul Apărării.” Economia va fi edificată „pe principiul proprietății și al inițiativei individuale. (…) restituirea către proprietari ori urmaşi a uzinelor, atelierelor, localurilor comerciale şi locuinţelor – după cincizeci de ani de distrugeri şi de modificări – se va face prin hotărîre judecătorească; (…) În România vor fi bineveniţi, vor fi invitaţi ne-Români: industriaşi, investitori, specialişti, oameni de afaceri să construiască la noi, să vândă, să producă; noi să învăţăm de la ei să construim, să producem, să vindem, în stricta respectare a legilor interne, internaţionale.”

„ În România vor fi încurajaţi, consiliaţi, ajutaţi cu împrumuturi cei ce vor iniţia mici şi mijlocii întreprinderi – idealul omului, într-o societate umană civilizată fiind nu industrializarea, ci bunăstarea…”

4). România „a cunoscut în ultima jumătate de secol uriaşe distrugeri ale solului, ale apei, ale pădurii – ceea ce alcătuia unicitatea (şi dulceaţa) peisajului carpato-danubian. În vederea opririi degradării – în prima fază; în a doua, de favorizare a ameliorării, a „reparării” solului, apelor, vegetaţiei (deci: a aerului)” (…) va trebui ” să demareze Marile Lucrări: sistematizarea apelor, reglementarea ariilor construibile, ridicarea de diguri de protecţie, amenajarea bazinelor de retenţie; desemnarea ariilor cultivabile (neinundabile), precum şi a celor împăduribile; tratarea solului prin neutralizanţi chimici şi prin lucrări de consolidare, drenare şi plantare a alunecărilor de teren; construirea (refacerea) căilor de comunicaţie şi a lucrărilor de artă (şosele, căi ferate, canale navigabile, poduri, tunele), în deplină armonie funcţională.

Marile Lucrări de Amenajare a Teritoriului vor dura multă vreme şi vor costa mulţi bani. Însă pe termen scurt – un deceniu – vor da de lucru multora dintre cei ce, azi, nu au; iar pe termen lung… Vom lăsa urmaşilor, nu piramide-în-noroi (ca «realizările» de ieri), ci un loc în care să fie plăcut de trăit; pe care tinerii să nu-l părăsească fără a se mai uita îndărăt şi să pornească în pribegie («oriunde, numai acasă nu… »). Le vom lăsa, nu doar un semn material al patriei lor, ci altă stare de spirit. Una europeană;”

5). România „are imperativă nevoie de un alt sistem de învăţământ, actualul fiind, nu doar ineficient, dar adânc nociv. Cauza primă: înşişi educatorii: din 1948 s-au (ori au fost) compromis, demisionînd de la menirea lor – aceea de a-i învăţa pe copii binele, frumosul, adevărul. Va fi necesară creşterea altei generaţii de învăţători, de profesori: copiii, adolescenţii, tinerii nu mai pot (şi nu mai vor) să înveţe binele de la învăţători răi, nu mai trebuie să înveţe adevărul de la profesori mincinoşi, frumosul de la «maeştri» cu suflete urâte şi sfaturi schiloditoare (dar părinţii, primii învăţători strâmbi, strâmbători ai propriilor copii?).

Şcoala – de toate gradele – va constitui prioritate naţională: pentru a accede la stadiul de popor, comunitatea românească va trebui să înceapă prin a învăţa să se şteargă la nas (cu osebire la gură); să înveţe să spună Bună-ziua; să înveţe să-l privească în ochi pe cel căruia (ori care) îi vorbeşte. Abia după aceea să treacă la învăţarea istoriei – nu cea idealizată, alcătuită din doar bătălii câştigate şi mănăstiri înălţate; nici «istoria luptei de clasă». Istoria adevărată a comunităţii noastre nu este nici mai glorioasă decât a vecinilor – dar nici de-ruşine. Aşa cum (şi câtă) este, cum şi cât va trebui neîntârziat scrisă – este a noastră, ca mama pe care n-o putem schimba, oricât de maşteră ar fi. Se cuvine deci să ne asumăm trecutul comunităţii noastre aşa cum a fost, nu cum ne-ar plăcea să fi fost – cu pagini de glorie, de demnitate, de afirmare a libertăţii – ca şi cu cele unde sunt înscrise greşelile, erorile, chiar crimele comise de statul român, fiindcă şi acestea fac parte din moştenire.”

6). Sănătatea și Ocrotirile Sociale:

„ – restaurarea familiei, nucleu al naţiunii;

– restabilirea interesului – şi a respectului – pentru copil şi pentru protejarea lui;

– reconstituirea respectului faţă de femeie şi pentru protejarea ei, în toate ipostazele;

– reabilitarea respectului datorat bolnavilor, handicapaţilor, persoanelor în vârstă şi protejarea lor.

Elaborarea şi legiferarea unui Cod al Familiei; promulgarea unor legi ce vor proteja copilul, femeia, bătrânul, handicapatul – şi vor pedepsi cu dreaptă severitate maltratarea, violentarea, violarea, abandonarea, exploatarea (femeii, a copilului). Voi veghea la reorganizarea, la crearea de noi aşezăminte pentru copiii orfani ori abandonaţi; pentru mame celibatare; pentru femei maltratate; pentru cele rămase fără venituri şi fără adăpost; pentru femeile ce vor dori să abandoneze prostituţia.

Să existe o dreaptă participare a femeii: la Sănătate, la Ocrotiri Sociale, la Educaţie, la Externe, la Justiţie, la Cultură… Femeia va intra în Consiliul Constituţional, precum şi în organismele de supraveghere a respectării normelor deontologice: Învăţământ, Medicină, Presă etc.;”

7). „Toţi Românii, oriunde s-ar afla în lume; la exilaţi, la emigraţi, la repatriaţii Germani, Evrei, Italieni, Elveţieni, Greci, Turci; Francezi, Belgieni, Britanici, Unguri, Cehi, Sârbi…; Armenii şi Evreii obligaţi să plece de la noi, în căutare de alt pământ de exil să revină; întâi în vizită, apoi…: ei şi descendenţii lor ştiu mult mai multe decât noi despre muncă, despre comerţ, despre agricultură – despre Bună-ziua; să ne (re)înveţe. Miile de intelectuali, mai ales profesori, să se întoarcă; să ne înveţe: nu ştim nimic, iar ce ştim am reţinut strâmb. De toţi avem nevoie, toţi avem nevoie unul de altul: sântem lipsiţi de tot şi de toate;”

DESPRE PURIFICARE

„O comunitate fără trecut nu are viitor – deci nu merită să devină popor;

vinovaţii să fie judecaţi: indiferent de sentinţă, procesul, acoperit de presă, propus, impus ca temă în şcoli va avea o acţiune purificatoare şi educatoare.

Un popor se face pe sine prin memorie, nu prin «sabotarea istoriei»; nu poate fi popor acea comunitate (geografică, istorică, lingvistică) ce nu-şi asumă şi faptele rele, condamnabile ale înaintaşilor.

Un popor se face pe sine şi prin dreapta, severa judecare a vinovaţilor de trădare de ţară; a vinovaţilor de dezastrul ţării; a vinovaţilor de a fi acţionat în interesul (străinilor), a vinovaţilor de a fi persecutat, umilit, jefuit, şantajat şi obligat la delaţiune; a vinovaţilor de rele tratamente, de torturare şi de ucidere a unor semeni.

Țara va recunoaşte şi va exprima public regrete pentru persecuţiile şi pentru tentativele de lichidare a două comunităţi: Evreii şi Ţiganii; va mărturisi şi va regreta că, după 23 august ’44, a consimţit ca cetăţeni Români de etnie germană să fie consideraţi (de către «aliaţi») prizonieri de război şi deportaţi în Rusia; va recunoaşte şi va regreta public deportarea «titoiştilor» din Banat în Bărăgan; în fine, România, stat constituit, va recunoaşte vina grea, de neşters, faţă de cetăţenii Români refugiaţi din Basarabia, Bucovina şi din Ţinutul Herţei:”

………………………………………………………………………………………………………………………

(Textul integral a fost publicat în volumul Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor, Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 1995, ediţie îngrijită de Laszlo Alexandru şi în Scrìsuri, I. 1971-1989, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010, ediţie îngrijită de Flori Bălănescu)