Archive for the Doctrine Category

Interviu cu artistul plastic, regizorul şi scriitorul Alexandru Pecican

Posted in Doctrine on 2 April 2011 by Alexandru Pecican

Unui artist îi este îngăduit orice cu condiţia să fie GENIAL.

Născut în 1956 la Arad, Alexandru Pecican a păşit pe tărâmul literaturii SF în 1981, ca prozator, fiind prezent în mai multe antologii de specialitate. De-a lungul timpului, s-a remarcat ca regizor de film şi autor de piese de  teatru. În această calitate scrie în colaborare cu Ovidiu Pecican, volumul de teatru « Arta rugii », apărut la Editura Grinta din Cluj-Napoca în 2007. Tot la Cluj, la editura Limes îi apare cartea « Istoria secretă a copilăriei ».

Bibliografia sa include : romanul sf « Razzar », scris împreună cu Ovidiu Pecican şi un volum de „Teatru”.

Artist complet şi complex Alexandru Pecican este  un plastician exigent şi un binecunoscut ilustrator de cărţi.

1.Într-un scurt comentariu   referitor la volumul de scenarii “Arta rugii”- pe care l-aţi scris împreună cu scriitorul Ovidiu Pecican –  regretatul teatrolog Mircea Ghiţulescu asemăna  această carte cu arta fugii a lui Johann Sebastian Bach. Sunteţi de acord cu această comparaţie?

-Vărul meu, compozitorul Constantin Femmig, mare iubitor al muzicii  lui Bach, îmi povestea, cu ani în urmă, că tot ascultând şi studiind muzica marelui Maestru, ar fi descoperit un secret, un «  punct » magic în care tema melodică se întoarce în locul de pornire.

-Piesele de teatru care compun volumul Arta rugii sunt gândite a se derula într-o anumită succesiune pentru ca o dată ajunse la un punct culminant să fie imediat reluate în alte combinaţii ca într-un joc de tarot, metaforă a unui univers perpetum-mobile.

– Arta fugii este metafora îndepărtării lui Iona de Dumnezeu. Arta rugii este metafora unei lumi în care cetăţenii sunt clone ale lui Iov.

2.Mircea Ghiţulescu considera că arta teatrală redimensionează lumea şi credea că « teatrul abstractizează şi te înalţă de la fenomen la semn”. Din perspectiva dumneavoastră, a artistului care grăieşte prin imagini şi este familiarizat cu limbajul de lumini şi umbre al filmografiei, câtă realitate şi cât imaginar trebuie să cuprindă o creaţie artistică? Mai exact, cât de mult îi este îngăduit unui artist să se avânte pe drumul imaginaţiei creatoare pentru a nu ajunge în situaţia de a fi de neînţeles şi a fi considerat „rupt de lume şi realitate”?

– Poate sună paradoxal dar după părerea mea Arta nu are nici o legătură cu Realitatea (Sfântul Pavel spunea că acum vedem „în ghicitură”, ca într-o oglindă aburită, dar că va veni o clipă când vom fi faţă către faţă cu „adevărata” Realitate. Abia atunci vom sfâşia vălul Mayei şi vom cunoaşte.)

– Pe de altă parte, întotdeauna Arta a fost produsă pentru un grup mic de „iniţiaţi”. Înţelegerea actului artistic presupune educaţie, cultură, mijloace financiare.

– Îmi amintesc o întâmplare din copilărie când televizorul era un obiect rar şi scump. Locuiam într-un sat din judeţul Satu Mare şi duminica mergeam cu părinţii la căminul cultural să urmărim programele Televiziunii române. S-a întâmplat să fie prezentat un scurt film documentar, de epocă, despre atentatul de la Sarajevo. Cei peste 100 de spectatori au fost profund emoţionaţi de „uciderea miresei”. Pentru majoritatea era vorba despre un iubit părăsit care s-a răzbunat pe cea care l-a trădat, împuşcând pe mire şi pe mireasă. Nu era un produs artistic în care imaginaţia creatorului să o fi luat razna, era o felie de realitate şi totuşi… Dintre toţi acei „receptori” 4-5 ştiau despre ce este vorba. Poate că între aceştia exista unul care înţelegea ce s-a aflat în spatele atentatului. Dar exista oare în sală cineva care să fi ştiut ce e în spatele Istoriei?

– Unui artist îi este îngăduit ORIŞICE cu o singură condiţie: să fie genial.

Un artist are datoria de a vorbi semenilor săi, prin toate mijloacele artei sale, despre Lumea şi Timpul în care trăiesc!

3. Desigur, artiştii sunt nişte avangardişti, ei lucrează cu semne şi simboluri, inventează limbaje specifice şi rescriu lumea. Ce limbaj plastic aţi ales pentru a comunica cu publicul atras de creaţia plastică? Prin ce se disting  discursurile plastice pe care le realizaţi? Ce tehnici folosiţi?

– Vechii maeştrii vorbeau despre artă şi meserie. Ideile artistice se exprimă prin tehnici. Am studiat sculptura cu maeştrii Emil Vitroel  şi Mircea Schlotter, diferite tehnici ale picturii cu Mircea Schlotter. Am învăţat restaurare în Frankfurt pe Main şi pictura bizantină pe lemn în ţară.

– Până în anii 90 făceam colaj clasic, cu foarfeca, apoi am trecut la arta virtuală, pe computer. Pictez icoane pe lemn după Erminia picturii bizantine. Fac fotografie, filmez, concep şi montez filme.

– Din interior este foarte greu, dacă nu imposibil să văd rezultatele muncii mele aşa cum le receptează cei din exterior.

4. Există vreun curent artistic de care vă simţiţi ataşat? În arta plastică pe care o realizaţi vă conduceţi exclusiv după legile imaginaţie sau folosiţi limbajul pentru a comunica idei pentru a scoate la iveală o anume tematică, un principiu de viaţă?

– Se spune că fiecare artă are o gramatică proprie, în cea plastică, pe parcursul anilor, mi-am „construit” un alfabet din semne, hiper-semne, simboluri, metafore etc. cu care alcătuiesc propoziţii şi fraze într-un limbaj „personal”. Aceste elemente de sintaxă şi morfologie sunt dirijate de către inspiraţie, vis şi fantezie, dar se supun nevoii de a transmite anumite mesaje şi idei.

– Un artist adevărat este acela care şi-a stabilit în viaţă un sistem de valori, o ideologie, un principiu. Un creator fără un sistem filosofic nu poate ridica nimic.

– Îmi place realismul–magic, post-post modernismul, simbolismul, neo-goticul, pop artul, neo-clasicismul etc.

5. Parcurgând biografia dumneavoastră am observat cu bucurie că sunteţi familiarizat cu ilustraţia de carte. Din punct de vedere compoziţional, prin ce diferă ilustraţia de carte de celelalte forme de artă plastică?

– Foarte pe scurt trebuie să spun că ilustraţia de carte este o artă de sine stătătoare, cu legi specifice şi limite determinate. În ciuda progreselor tehnice de sute de ani nu s-a schimbat mare lucru. Cartea a rămas carte şi ilustratorul se limitează la a decora unele pagini cu desene, picturi, miniaturi, gravuri, colaje, fotografii etc.

– O pictură pe lemn, carton, sau pânză trăieşte singură pe peretele unei galerii sau într-o casă obişnuită. Ca ilustraţie, aceeaşi lucrare trebuie să intre în osmoză cu paginile, cu foaia unei cărţi. Compoziţional, un pictor trebuie să gândească lucrarea ce va fi tipărită pe o pagină a cărţii ţinând cont de forma publicaţiei, de mărimea ei, de text etc. Deci va fi condiţionat de ceea ce numim cartea ca „obiect”.

6. Cum trebuie să se pregătească un grafician în vederea ilustrării unei cărţi? Există etape specifice pe care le parcurge un artist, în acest sens?

– Teoria ne spune că totul trebuie să înceapă cu studierea textului şi a autorului (scriitorului). Dacă este o operă celebră, trebuie văzute eventualele ilustraţii anterioare. Urmează „meditaţia”, proces în care plasticianul se chinuie să găsească o Idee călăuzitoare, în jurul căreia va construi. În ultima etapă va avea de hotărât tehnica de lucru (tuş, colaj, tipar înalt, fotografie, bandă desenată etc.)

– În practică totul depinde de artist, de inspiraţie şi de dialogul cu autorul textului (dacă acesta trăieşte şi se poate lua legătura cu el, dialogul devine direct, nu doar prin intermediul textului).  Urmează stabilirea disponibilităţilor financiare ale celui ce comandă ilustraţiile, acestea cântăresc foarte greu în soluţia pe care o va lua artistul plastic.

7. Ilustraţiile reinventează textul cărţii sau îl decorează şi completează mesajul literar?

– Avem de a face cu doi artişti; scriitorul oferă „textul” iar ilustratorul imaginile. În general, textul este „fix” şi nu poate fi schimbat de plastician, el trebuie să se adapteze. În practică avem graficieni cu mare personalitate care pot crea, uneori, o lume paralelă cu cea a textului, dar care, în osmoză cu prima, reinventează opera. Alţi ilustratori transpun cu fidelitate personaje şi întâmplări din text, mergând până la „filmarea” scenelor în sistemul benzii desenate. Succesul, reuşita estetică depinde de talentul, experienţa şi inspiraţia artistului.

8. Editurile sau scriitorii cu care aţi colaborat v-au invitat să realizaţi ilustraţii pentru cărţile destinate celor mici?

– Foarte mulţi dintre scriitorii de azi sunt total dezinteresaţi de felul cum arată cartea pe care o vor tipări. Mă refer la copertă, format, tipul de literă, punerea în pagină a textului etc. Ei sunt bucuroşi să apară cartea, cum o fi, numai să o vadă prin librării. În cazul cărţilor pentru copii e şi mai dramatic. Marile edituri preferă să publice cărţi străine, din topurile internaţionale, cumpărând inclusiv ilustraţiile. Puţinele cărţi pentru copii scrise de autori români sunt urât ilustrate sau deloc. Excepţiile sunt rare. Eu am ilustrat doar două volume de poezie, pentru acelaşi autor.

9. În final, dezvăluiţi, vă rog, cititorilor cu ce provocări vă întâmpină primăvara anului 2011, ce proiecte doriţi să realizaţi?

– Ce bine aţi spus „provocări”… În ianuarie 2011 am tăiat, cu un fierăstrău electric, dulapul în care îşi ţinea mama hainele, obţinând 13 plăci de lemn. Câteva le-am grunduit şi am început să pictez icoane bizantine, după reţetele şi metoda vechilor maeştri. Între timp am terminat tuburile cu tempera, lacurile, cleiul de sturion etc. Un bun prieten a promis că îmi va cumpăra pigmenţi şi vopsele. Sper să pot picta în lunile ce vor veni.

– La capitolul proiecte: visez la realizarea unui film artistic despre ultimele zile din viaţa lui Wagner în decorul realist-magic al Veneţiei.

LILIANA MOLDOVAN

http://www.asiiromani.com/exclusiv/8276-interviu-cu-artistul-plastic-regizorul-i-scriitorul-alexandru-pecican.html

Advertisements

ANATOMIA OCULTĂ A OMULUI DUPĂ YOGA

Posted in Doctrine with tags , , on 17 March 2010 by Alexandru Pecican

După învăţăturile Doctrinei esoterice a Indiei, trei mari forţe emanate din soarele dădător de viaţă se răspândesc pe pământ şi asupra locuitorilor săi:
Fohat, sau electricitatea.
Prana, sau vitalitatea.
Kundalini, sau puterea cosmica latentă

NADISURILE

Numărul de nadisuri variază după tradiţii şi cărţi. Tratatele sanscrite cad de acord asupra a patrusprezece nadisuri principale şi dintre acestea patrusprezece, trei sunt de importanţă primordială.
Aceste trei „canale subtile” sau „tuburi” sunt:
Susumna-nadi, tubul din mijloc, localizat în coloana vertebrală.
Ida-nadi şi Pingala-nadi, aceste două tuburi se înfăşoară în jurul nadisului central.

CENTRII DE FORŢĂ (CHAKRELE)

Centrii de forţă în fiinţa umană sunt aranjaţi pe parcursul lui Susumna-nadi.
Aceşti centri sunt numiţi în sanscrită: chakras, cuvînt ce semnifică literal, roţi.
După C.W.Leadbeater, chakrele sunt puncte de legătură prin care energia trece dintr-un corp în alt corp.

1. MULADHARA-LOTUS
Localizare: Baza coloanei dorsale.
Facultatea trezită: Conştiinţ  fiinţei.

2. SWADHISTANA-LOTUS
Localizare: În regiunea genitală.
Facultatea trezită: Memorie.

3. MANIPURA-LOTUS
Localizare: În zona ombilicului.
Facultatea trezită: Senzaţie.

4. ANAHATA-LOTUS
Localizare: Deasupra inimii.
Facultatea trezită: Cunoaştere.

5. VISHUDDHA-LOTUS
Localizare: În zona gâtului.
Facultate trezită: Claraudiţie.

6. AJNA-LOTUS
Localizare: Pe frunte.
Facultatea trezită: Clarviziune.

7. SAHASRARA-LOTUS
Localizare: Deasupra locului unde se întilnesc Susumna-nadis, Ida-nadis şi Pingala-nadis.

după : H.M.de Campigny

ANATOMIA OCULTĂ

Posted in Doctrine with tags on 17 March 2010 by Alexandru Pecican

Găsim deci în om şapte factori:

1).  Cele trei aspecte superioare, considerate ca unul, Eul omului, adevăratul şi singurul subiect în el, martorul unic al tuturor modificărilor pe care le suferă. Cuvântul Mahatma, suflet mare, semnifică marele Eu. În literatura ocultă, se numeşte mai  scurt Atma şi înseamnă ceea ce atinge tot, ceea ce conţine tot: singur Eul, în om, conţine toate lucrurile.

2).  Elementul spiritual, sau Buddhi – Buddhi semnifică Înţelepciunea.

3).  Sufletul, sau „manas superior”.

4).  Intelectul, sau „Manas inferior”. Manas înseamnă, propriu vorbind, un principiu care se scurge, care se răspîndeşte în jurul nostru. În limbaj popular, acest termen poate fi redat prin „mental”.

5).  Senzaţia sau Kama – Kama înseamnă dorinţă.

6).  Vitalitatea –  Prana înseamnă cu precizie, vitalitate, activitate.

7).  Materia grosieră, solidă, lichidă şi gazoasă. Sthula Bhuta însemnînd transformare grosieră.

Brahmacharin Bodhabhikshu

DIAGRAMA TILLER

Posted in Doctrine with tags , , , , on 17 March 2010 by Alexandru Pecican

Curba exponenţială din cadranul (1) descrie evoluţia materiei pozitive, în funcţie de viteză. Energia particulei creşte spre infinit, atunci cînd viteza se apropie de viteza luminii, existenţa fizică a particulei nefiind posibilă dincolo de bariera impusă de viteza luminii.

Curba exponenţială din cadranul (2) descrie evoluţia particulelor tahionice, nonfizice, a materiei negative, a cărei existenţă începe la viteze superioare vitezei luminii şi a cărei energie creşte o dată cu viteza. Conform teoriei profesorului Tiller, aceste particule tahionice constitue substratul radiaţiei magnetoelectrice, ce caracterizează materia negativă, care evoluează în spaţiul – timp negativ din cadranul (2). Unificând cele două spaţii, putem considera Universul nostru ca fiind caracterizat de particule cu masă pozitivă, ce evoluează cu viteze până în preajma vitezei luminii şi care, la depăşirea acestei viteze, trec inevitabil în universul spaţiu-timp negativ. Ideea este aceea a unităţii celor doua spaţii: pozitiv şi negativ, a continuităţii şi coexistenţei simultane.

Fiinţa umană şi viul, în general, este de asemenea, un continuum de materie pozitivă şi negativă, de materie şi energie. Fiziologia ei este destul de greu de sistematizat şi mai ales de cunoscut, în stadiul actual al stiinţelor. Zeci de ani, cunoaşterea derivată din ştiinţele „exacte”: biologie, fizică, matematică, chimie, biofizică, genetică au ignorat scrierile vechi orientale, cu privire la fiinţa energetică om. Astăzi asistăm cu uimire la redefinirea viului în laboratoare ultramoderne, ce folosesc acele discipline „exacte”, mai sus amintite, în descoperirea a ceea ce anticii defineau cu precizie, cu mult timp în urmă şi anume – celelalte corpuri, corpurile eterice nonfizice. Astfel, fiinţa energetică om este redefinită ca un câmp energetic, în care materia pozitivă de natura electrică, ce conţine particule care evoluează pînă în viteza luminii, se îmbină cu materia nonfizică, eterică, negativă, de natură magnetică, alcătuite din particole non fizice, ce evoluează cu viteze superioare vitezei luminii.

T. Victor Moldovan

DOUĂ DIMENSIUNI BINE DEFINITE

Posted in Doctrine with tags , , , on 17 March 2010 by Alexandru Pecican

Orice copil de şcoală învaţă că sunt anumite legi ale spaţiului şi timpului, potrivit cărora ne conducem viaţa pe care o trăim aici pe pământ. Adesea se vorbeşte de aceste legi din perspectiva a patru dimensiuni: lungime, lăţime, adâncime şi timp. Acestea sunt coordonatele care rânduiesc gândirea şi activitatea omului pe pământ.
Când ne pregătim, de pildă, pentru o excursie cu avionul de la Los Angeles la New York, cineva ne poate întreba foarte firesc: „Cât de departe este până la New York?” sau „Cât de mult timp îţi ia ca să ajungi acolo?” Odată ce avionul este în aer, aceeaşi persoană te-ar putea întreba: „La ce înălţime zburăm acum?” Astfel de întrebări sunt fireşti şi potrivite atunci când este vorba de mişcarea noastră în dimensiunea pământească.
Dar mai există şi altă dimensiune, care deşi nu se vede cu ochii trupeşti, este tot atât de reală ca şi cea despre care am învăţat în şcoală. Aceasta poate fi numită dimensiunea cerească.
Nu este însă posibil să înţelegem această dimensiune cerească din perspectiva pământească. De fapt, atunci când încercăm, ne dezorientăm şi ne încurcăm foarte repede, iar mintea se întunecă. Un cosmonaut sovietic foarte bine cunoscut a demonstrat acest fapt, cu ani de zile în urmă. După ce s-a întors pe pământ în urma unui zbor în cosmos, a remarcat că nicăieri nu L-a văzut pe Dumnezeu. La o astfel de observaţie, creştinul răspunde: „Desigur că nu L-ai văzut, pentru că, deşi ai călătorit prin spaţiu, ai continuat să te mişti în dimensiunile pământeşti.”!
…Deşi cerul este nevăzut dimensiunii pământeşti, totuşi el nu poate fi separat de dimensiunea  pământească. Într-o formă tainică, cele două dimensiuni – cerescul şi pământescul – se mişcă împreună.

Richard J. Ballew

EPISODUL GHEHAZI

Posted in Doctrine with tags , , , , , , on 17 March 2010 by Alexandru Pecican

…Ghehazi era slujitorul lui Elisei, marele profet din Israel. S-a întâmplat pe vremea aceea că în timp ce poporul ales locuia în Dotan, regele Siriei a declarat război împotriva lui Israel. Dar poporul lui Izrael a aflat din timp planurile de bătălie ale Sirienilor şi a reuşit să scape fără să se lupte cu ei.

Furios pentru că cineva îi trădase planurile, regele sirian a cerut celor pe care îi suspecta ca vinovaţi să-şi mărturisească greşeala. Unul dintre ei însă l-a informat pe rege că un profet din Israel ştia tot ceea ce vorbea regele sirian în tabăra sa – inclusiv cele spuse de rege în dormitorul său. După ce a aflat unde era Elisei, regele sirian a trimis o armată numeroasă în timpul nopţii pentru ca să încercuiască cetatea în care locuia profetul.

A doua zi în zori, Ghehazi s-a sculat şi a făcut o plimbare de dimineaţă şi a fost foarte speriat când a văzut numărul mare de trupe siriene care înconjuraseră oraşul. L-a contactat foarte repede pe Elisei şi i-a spus: „ Vai, stăpânul meu! Ce să facem?” Iar Elisei i-a răspuns: „Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei.” Apoi el s-a rugat pentru Ghehazi şi a zis:”Doamne, deschide-i ochii ca să vadă!” Iar Domnul i-a deschis ochii, iar el a văzut muntele plin de cai şi de care de foc în jurul lui Elisei. După aceea Domnul şi armata Lui îngerească i-a lovit pe soldaţii sirieni cu orbire, astfel încât au fost conduşi de Elisei în Samaria, iar milostivul profet i-a eliberat acolo.

Cum a putut Elisei să ştie despre această mare de îngeri? Elisei avea ochi duhovniceşti şi nu a limitat dimensiunea cerească de condiţiile spaţiului şi timpului. El a avut darul de discernământ spiritual ca să înţeleagă că, deşi cerul se află oarecum departe, este în acelaşi timp şi prezent…..

Richard J. Ballew