Unui artist îi este îngăduit orice cu condiţia să fie GENIAL.
Născut în 1956 la Arad, Alexandru Pecican a păşit pe tărâmul literaturii SF în 1981, ca prozator, fiind prezent în mai multe antologii de specialitate. De-a lungul timpului, s-a remarcat ca regizor de film şi autor de piese de teatru. În această calitate scrie în colaborare cu Ovidiu Pecican, volumul de teatru « Arta rugii », apărut la Editura Grinta din Cluj-Napoca în 2007. Tot la Cluj, la editura Limes îi apare cartea « Istoria secretă a copilăriei ».
Bibliografia sa include : romanul sf « Razzar », scris împreună cu Ovidiu Pecican şi un volum de „Teatru”.
Artist complet şi complex Alexandru Pecican este un plastician exigent şi un binecunoscut ilustrator de cărţi.
1.Într-un scurt comentariu referitor la volumul de scenarii “Arta rugii”- pe care l-aţi scris împreună cu scriitorul Ovidiu Pecican – regretatul teatrolog Mircea Ghiţulescu asemăna această carte cu arta fugii a lui Johann Sebastian Bach. Sunteţi de acord cu această comparaţie?
-Vărul meu, compozitorul Constantin Femmig, mare iubitor al muzicii lui Bach, îmi povestea, cu ani în urmă, că tot ascultând şi studiind muzica marelui Maestru, ar fi descoperit un secret, un « punct » magic în care tema melodică se întoarce în locul de pornire.
-Piesele de teatru care compun volumul Arta rugii sunt gândite a se derula într-o anumită succesiune pentru ca o dată ajunse la un punct culminant să fie imediat reluate în alte combinaţii ca într-un joc de tarot, metaforă a unui univers perpetum-mobile.
– Arta fugii este metafora îndepărtării lui Iona de Dumnezeu. Arta rugii este metafora unei lumi în care cetăţenii sunt clone ale lui Iov.
2.Mircea Ghiţulescu considera că arta teatrală redimensionează lumea şi credea că « teatrul abstractizează şi te înalţă de la fenomen la semn”. Din perspectiva dumneavoastră, a artistului care grăieşte prin imagini şi este familiarizat cu limbajul de lumini şi umbre al filmografiei, câtă realitate şi cât imaginar trebuie să cuprindă o creaţie artistică? Mai exact, cât de mult îi este îngăduit unui artist să se avânte pe drumul imaginaţiei creatoare pentru a nu ajunge în situaţia de a fi de neînţeles şi a fi considerat „rupt de lume şi realitate”?
– Poate sună paradoxal dar după părerea mea Arta nu are nici o legătură cu Realitatea (Sfântul Pavel spunea că acum vedem „în ghicitură”, ca într-o oglindă aburită, dar că va veni o clipă când vom fi faţă către faţă cu „adevărata” Realitate. Abia atunci vom sfâşia vălul Mayei şi vom cunoaşte.)
– Pe de altă parte, întotdeauna Arta a fost produsă pentru un grup mic de „iniţiaţi”. Înţelegerea actului artistic presupune educaţie, cultură, mijloace financiare.
– Îmi amintesc o întâmplare din copilărie când televizorul era un obiect rar şi scump. Locuiam într-un sat din judeţul Satu Mare şi duminica mergeam cu părinţii la căminul cultural să urmărim programele Televiziunii române. S-a întâmplat să fie prezentat un scurt film documentar, de epocă, despre atentatul de la Sarajevo. Cei peste 100 de spectatori au fost profund emoţionaţi de „uciderea miresei”. Pentru majoritatea era vorba despre un iubit părăsit care s-a răzbunat pe cea care l-a trădat, împuşcând pe mire şi pe mireasă. Nu era un produs artistic în care imaginaţia creatorului să o fi luat razna, era o felie de realitate şi totuşi… Dintre toţi acei „receptori” 4-5 ştiau despre ce este vorba. Poate că între aceştia exista unul care înţelegea ce s-a aflat în spatele atentatului. Dar exista oare în sală cineva care să fi ştiut ce e în spatele Istoriei?
– Unui artist îi este îngăduit ORIŞICE cu o singură condiţie: să fie genial.
Un artist are datoria de a vorbi semenilor săi, prin toate mijloacele artei sale, despre Lumea şi Timpul în care trăiesc!
3. Desigur, artiştii sunt nişte avangardişti, ei lucrează cu semne şi simboluri, inventează limbaje specifice şi rescriu lumea. Ce limbaj plastic aţi ales pentru a comunica cu publicul atras de creaţia plastică? Prin ce se disting discursurile plastice pe care le realizaţi? Ce tehnici folosiţi?
– Vechii maeştrii vorbeau despre artă şi meserie. Ideile artistice se exprimă prin tehnici. Am studiat sculptura cu maeştrii Emil Vitroel şi Mircea Schlotter, diferite tehnici ale picturii cu Mircea Schlotter. Am învăţat restaurare în Frankfurt pe Main şi pictura bizantină pe lemn în ţară.
– Până în anii 90 făceam colaj clasic, cu foarfeca, apoi am trecut la arta virtuală, pe computer. Pictez icoane pe lemn după Erminia picturii bizantine. Fac fotografie, filmez, concep şi montez filme.
– Din interior este foarte greu, dacă nu imposibil să văd rezultatele muncii mele aşa cum le receptează cei din exterior.
4. Există vreun curent artistic de care vă simţiţi ataşat? În arta plastică pe care o realizaţi vă conduceţi exclusiv după legile imaginaţie sau folosiţi limbajul pentru a comunica idei pentru a scoate la iveală o anume tematică, un principiu de viaţă?
– Se spune că fiecare artă are o gramatică proprie, în cea plastică, pe parcursul anilor, mi-am „construit” un alfabet din semne, hiper-semne, simboluri, metafore etc. cu care alcătuiesc propoziţii şi fraze într-un limbaj „personal”. Aceste elemente de sintaxă şi morfologie sunt dirijate de către inspiraţie, vis şi fantezie, dar se supun nevoii de a transmite anumite mesaje şi idei.
– Un artist adevărat este acela care şi-a stabilit în viaţă un sistem de valori, o ideologie, un principiu. Un creator fără un sistem filosofic nu poate ridica nimic.
– Îmi place realismul–magic, post-post modernismul, simbolismul, neo-goticul, pop artul, neo-clasicismul etc.
5. Parcurgând biografia dumneavoastră am observat cu bucurie că sunteţi familiarizat cu ilustraţia de carte. Din punct de vedere compoziţional, prin ce diferă ilustraţia de carte de celelalte forme de artă plastică?
– Foarte pe scurt trebuie să spun că ilustraţia de carte este o artă de sine stătătoare, cu legi specifice şi limite determinate. În ciuda progreselor tehnice de sute de ani nu s-a schimbat mare lucru. Cartea a rămas carte şi ilustratorul se limitează la a decora unele pagini cu desene, picturi, miniaturi, gravuri, colaje, fotografii etc.
– O pictură pe lemn, carton, sau pânză trăieşte singură pe peretele unei galerii sau într-o casă obişnuită. Ca ilustraţie, aceeaşi lucrare trebuie să intre în osmoză cu paginile, cu foaia unei cărţi. Compoziţional, un pictor trebuie să gândească lucrarea ce va fi tipărită pe o pagină a cărţii ţinând cont de forma publicaţiei, de mărimea ei, de text etc. Deci va fi condiţionat de ceea ce numim cartea ca „obiect”.
6. Cum trebuie să se pregătească un grafician în vederea ilustrării unei cărţi? Există etape specifice pe care le parcurge un artist, în acest sens?
– Teoria ne spune că totul trebuie să înceapă cu studierea textului şi a autorului (scriitorului). Dacă este o operă celebră, trebuie văzute eventualele ilustraţii anterioare. Urmează „meditaţia”, proces în care plasticianul se chinuie să găsească o Idee călăuzitoare, în jurul căreia va construi. În ultima etapă va avea de hotărât tehnica de lucru (tuş, colaj, tipar înalt, fotografie, bandă desenată etc.)
– În practică totul depinde de artist, de inspiraţie şi de dialogul cu autorul textului (dacă acesta trăieşte şi se poate lua legătura cu el, dialogul devine direct, nu doar prin intermediul textului). Urmează stabilirea disponibilităţilor financiare ale celui ce comandă ilustraţiile, acestea cântăresc foarte greu în soluţia pe care o va lua artistul plastic.
7. Ilustraţiile reinventează textul cărţii sau îl decorează şi completează mesajul literar?
– Avem de a face cu doi artişti; scriitorul oferă „textul” iar ilustratorul imaginile. În general, textul este „fix” şi nu poate fi schimbat de plastician, el trebuie să se adapteze. În practică avem graficieni cu mare personalitate care pot crea, uneori, o lume paralelă cu cea a textului, dar care, în osmoză cu prima, reinventează opera. Alţi ilustratori transpun cu fidelitate personaje şi întâmplări din text, mergând până la „filmarea” scenelor în sistemul benzii desenate. Succesul, reuşita estetică depinde de talentul, experienţa şi inspiraţia artistului.
8. Editurile sau scriitorii cu care aţi colaborat v-au invitat să realizaţi ilustraţii pentru cărţile destinate celor mici?
– Foarte mulţi dintre scriitorii de azi sunt total dezinteresaţi de felul cum arată cartea pe care o vor tipări. Mă refer la copertă, format, tipul de literă, punerea în pagină a textului etc. Ei sunt bucuroşi să apară cartea, cum o fi, numai să o vadă prin librării. În cazul cărţilor pentru copii e şi mai dramatic. Marile edituri preferă să publice cărţi străine, din topurile internaţionale, cumpărând inclusiv ilustraţiile. Puţinele cărţi pentru copii scrise de autori români sunt urât ilustrate sau deloc. Excepţiile sunt rare. Eu am ilustrat doar două volume de poezie, pentru acelaşi autor.
9. În final, dezvăluiţi, vă rog, cititorilor cu ce provocări vă întâmpină primăvara anului 2011, ce proiecte doriţi să realizaţi?
– Ce bine aţi spus „provocări”… În ianuarie 2011 am tăiat, cu un fierăstrău electric, dulapul în care îşi ţinea mama hainele, obţinând 13 plăci de lemn. Câteva le-am grunduit şi am început să pictez icoane bizantine, după reţetele şi metoda vechilor maeştri. Între timp am terminat tuburile cu tempera, lacurile, cleiul de sturion etc. Un bun prieten a promis că îmi va cumpăra pigmenţi şi vopsele. Sper să pot picta în lunile ce vor veni.
– La capitolul proiecte: visez la realizarea unui film artistic despre ultimele zile din viaţa lui Wagner în decorul realist-magic al Veneţiei.
LILIANA MOLDOVAN
Alexandru Pecican 