Jay Bartender Snooll
3. Sweet drunkers
Eram încă tânăr în felul meu – iar asta nu ţinea în niciun fel de vârsta pe care o aveam -, dar lucrul acesta l-am înţeles numai după ce omul m-a invitat, rânjind, tocmai pe mine să îl pipăi. Se aştepta, probabil, ori să mă ridic şi să o şterg pentru totdeauna, ori să mă arăt tulburat , pretextând o lipsă de bani.
Nu s-a întâmplat nici una, nici alta. Am păşit calm până la masa de alături, unde şedea, făcându-mi loc printre curioşii cu nimic mai prezentabili decât acela, m-am aşezat, descheindu-mi vestonul, şi, deşi erau ultimele monede pe care le aveam în buzunar, am depus, cu un zornăit, dolarii pe tăblie. Apoi, fără să mă grăbesc, am început să îi frec între degete pielile foşnitoare, pergamentoase şi cenuşiu-gălbui, privindu-l în ochi şi ascultând docil îndemnurile de pe margine.
Erau guri care şuierau şi ochi care cereau, căscaţi demonic, să îmi plimb palma de-a lungul osului antebraţului sau, dimpotrivă, să verific pe sub cămaşa atârnându-şi mâneca prea largă cât de rezistente erau ligamentele care îi ţineau oasele împreună. Nu exista oroare care să nu le fie dragă muşteriilor necunoscuţi şi abrutizaţi dimprejur. Iar cel mai voluptos era însăşi victima, care îşi savura victoria morală asupra celorlalţi, rotindu-şi de jur împrejur privirile dominatoare.
Am înţeles atunci cum poţi deveni din victimă un dominator satanic, înnebunind o încăpere întreagă de bărbaţi de diferite condiţii mai mult decât ai fi putut-o face printr-o găleată cu sânge proaspăt răsturnată în mijlocul lor sau printr-un viol sălbatic direct pe podeaua cârciumei…
(va urma)
ilustratie: Alexandru Pecican