“Temple” de Sorin FILDAN

Conceptie grafica si ilustratii: Alexandru Pecican

(selectii)

Istoria secreta a copilariei

Coperta si ilustratiile: Andrada Damianovskaia

SPĂRGÂND VALURI (BREAKING WAVES)

Jay Bartender Snooll

3. Sweet drunkers

Eram încă tânăr în felul meu – iar asta nu ţinea în niciun fel de vârsta pe care o aveam -, dar lucrul acesta l-am înţeles numai după ce omul m-a invitat, rânjind, tocmai pe mine să îl pipăi. Se aştepta, probabil, ori să mă ridic şi să o şterg pentru totdeauna, ori să mă arăt tulburat , pretextând o lipsă de bani.

Nu s-a întâmplat nici una, nici alta. Am păşit calm până la masa de alături, unde şedea, făcându-mi loc printre curioşii cu nimic mai prezentabili decât acela, m-am aşezat, descheindu-mi vestonul, şi, deşi erau ultimele monede pe care le aveam în buzunar, am depus, cu un zornăit, dolarii pe tăblie. Apoi, fără să mă grăbesc, am început să îi frec între degete pielile foşnitoare, pergamentoase şi cenuşiu-gălbui, privindu-l în ochi şi ascultând docil îndemnurile de pe margine.

Erau guri care şuierau şi ochi care cereau, căscaţi demonic, să îmi plimb palma de-a lungul osului antebraţului sau, dimpotrivă, să verific pe sub cămaşa atârnându-şi mâneca prea largă cât de rezistente erau ligamentele care îi ţineau oasele împreună. Nu exista oroare care să nu le fie dragă muşteriilor necunoscuţi şi abrutizaţi dimprejur. Iar cel mai voluptos era însăşi victima, care îşi savura victoria morală asupra celorlalţi, rotindu-şi de jur împrejur privirile dominatoare.

Am înţeles atunci cum poţi deveni din victimă un dominator satanic, înnebunind o încăpere întreagă de bărbaţi de diferite condiţii mai mult decât ai fi putut-o face printr-o găleată cu sânge proaspăt răsturnată în mijlocul lor sau printr-un viol sălbatic direct pe podeaua cârciumei…

(va urma)

ilustratie: Alexandru Pecican

SPĂRGÂND VALURI (BREAKING WAVES)

Jay Bartender Snooll

2. Lizzards, only lizzards

Este destul să ridic mâna… Dintr-o dată pielea se scurge cu un fâşâit, prăbuşindu-se. Rămâne musculatura antebraţului, carnea crudă tremurând uşor ancorată în ligamente… Ce lecţie de anatomie! La prima mişcare însă părăseşte şi ea oasele albicioase, curbate, acoperind pielea într-un morman demn de galantarele unei măcelării din suburbiile Chicago-ului.

Să stau să îmi contemplu osatura? La ce bun? Dilema s-a instalat şi nu mai ştiu care sunt eu: tegumentul subţire şi foşnitor, grămezile de muşchi şi ligamente sau scheletul eliberat de povara cărnii şi a formelor opulente?

Într-o dimineaţă când mă trezisem prea devreme din beţia plănuită să dureze trei zile şi trei nopţi în şir, peste clădirile sumbre înecate în ploaia ce se lăsa auzită fără a se şi vedea – era un întuneric de-ţi venea să te întrebi dacă te-ai trezit ori agonizezi în continuare, deşi soarele nu mai avea mult până să îşi arate faţa scârbită, de primăvară nevrotică – mi-am amintit cu precizie experienţa pentrecută cu o seară înainte, în taverna lui Mr. Philps Jr. de pe strada 42. Doctorul Van Tulp, o fosilă fără vârstă, şi-a arătat la lumina lămpii ceea ce-i mai rămăsese din antebraţ după întâlnirea prietenească dintre unitatea lui militară şi confederaţi, în împrejurimile Gettysburg-ului: îi tăiaseră pe viu pielea, scoţându-i cu totul muşchii şi lăsându-i sub pielea atârnândă abia oasele. Bătea acum cu ele lemnul mesei, cu gura deformată de lipsa oricărui dinte şi cu ochii injectaţi de consumul continuu de băutură, şi pentru o nouă tură de băutură te lăsa şi să îl atingi.

(va urma)

ilustratie: Alexandru Pecican

scriitorul Jay Bartender Snooll, in timpul WW1

SPĂRGÂND VALURI (BREAKING WAVES)

Jay Bartender Snooll

Foileton cu mai multe intrări şi ieşiri

1. Silence is another choice

Nu este adevărat. Nu doar noaptea. Iar ziua nu e un spaţiu câştigat. Nimeni nu ar putea-o garanta. Dimpotrivă, nu poţi avea certitudini. Dar un lucru e sigur: cele mai prielnice rămân înserările şi zorile. Crepusculul şi când se crapă de ziuă. Am cunoscut chiori, miopi şi chiar orbi care vedeau lucruri din cele mai deosebite atunci. Aşa cum alţii nu văd nici măcar pe ziuă, când dau să treacă strada. Vreau să zic: palpabile, la distanţă de o lungime de nas. Când le simţi răsuflarea în ceafă sau ghiara te atinge în treacăt, scurgându-ţi în trup un fior inconfundabil. Nu te poţi înşela în privinţa asta. Nimic nu îţi ridică la fel părul de pe braţe şi de pe spinare. E şi un soi de vifor atunci, îţi înţepeneşte perii din nas ca vântul boreal, transformându-ţi respiraţia într-un efort şuierător.

Cert e că există, să nu ne facem iluzii. După mine, e mai bine să ştim cum stă treaba. Să te prefaci că  nu te interesează costă mai scump. Învaţă să îţi accepţi frica. Altfel nu o vei îmblânzi niciodată şi, în cele din urmă, te va răpune. Sunt tonuri joase, la mijloc, strecurări discrete pe după colţuri, tencuiala mucegăită cade fără vreo pricină imediată… Toate semnele astea nu ajung ca să crezi? Nu poate fi chiar atât de mare efortul să accepţi că lumea nu începe şi nu se termină cu tine.

Uite, în ce mă priveşte, ştiu bine: dintr-un anume punct de vedere nici nu exist. Sunt doar o uşă dinspre ceva către altceva, o fereastră trântită cu zgomot peste nişte întâmplări care pot îngrozi şi pe cei mai bravi dintre noi, muritorii. Dar asta nu înseamnă să tac, pentru că tăcerea nu rezolvă nimic.

(va urma)

Jay Bartender Snool, imediat dupa WW1

Ilustratii pentru volumul de poezie “Luna mireasa” de Sorin Fildan

ECTENIA

Mai ţii minte

paşii tăi pe nisip

valurile înspumate

se jucau în părul tău

tremuram de frică

aşteptând o stea

departe în noapte

aud şoaptele tale

ca un şirag

de perle

reci

şi golite de sens

deasupra noastră

trec în zbor

corăbii

trase de lebede

VIS

În fiecare dimineaţă

gândul meu se îndreaptă

spre tine

pe umerii copilăriei

turme de îngeri albi

cu picioare subţiri

mult prea subţiri

pentru povara

uitării

se înghesuiau haotic

la porţile

Vavilonului

FATA MORGANA

Dansul

dervişilor rotitori

deşertul

seva macilor

purtată de

lungi caravane

seara de sânziene

scăldătoarea îngerilor

în lacrimile mele

statuia ta

de sare

oaza

Mecca

Emirul