Archive for Theatre

TEMPLE

Posted in Artists, Events, Friends, Theatre with tags , , , , , , , , , , , , , , on 15 May 2011 by Alexandru Pecican

Lansarea volumului de poezii “TEMPLE” de SORIN FILDAN.

Arad, 13 mai 2011, Teatrul Vechi.

Regia: Alexandru Pecican

Lupus Dacus

Claudiu Bleonț

foto: Andrada Damianovskaia

Advertisements

Mircea Ghitulescu – despre verii Pecican

Posted in Critique with tags , , , , , , on 30 September 2010 by Alexandru Pecican

Este o pacoste să vezi cum  trec neobservate cărţile bune în zilele noastre. Dovada unei lumi care trăieşte la zăpăceală,  fără putinţă de evaluare ierarhizare  şi valorizare. Este şi cazul volumului  de scenarii dramatice intitulat,  perfid,  Arta  rugii de  Ovidiu şi Alexandru Pecican apărută, hăt, în urmă cu doi ani, carte  despre care ştiu mai bine clujenii din mediul literar. Spun perfid pentru Arta rugii este o parodie laică la Arta fugii de Johann Sebastian Bach. De fapt lucrurile stau chiar pe dos pentru că Fugile lui Bach trebuiau să se numească Arta rugii şi rugile verilor Pecican, Arta fugii,  pentru simplul motiv că în piesele lor toată lumea fugăreşte pe toată lumea. Altfel spus,  Arta fugii DE Bach este o infinită rugăciune iar în Arta rugii o permanentă alergare  Ca să nu încurcăm cititorii trebuie să ştim ca fuga este şi alergare  dar  şi o formă muzicală religioasă catolică.
După 1990   (dacă nu dintotdeauna) pare că a dispărut gustul pentru eroism  care a produs atâtea  capodopere literare în Occident,  de la Richard al III-lea de Shakespeare până la  Cidul de Corneille şi mult mai departe, la Brecht. Să fi apărut gustul pentru parodia istoriei odată cu Jean Giraudoux care a promis  în 1935 că Războiul Troiei  nu va avea loc/ La Guerre de Troie n’aura pas lieu ?
Arta s-a  hrănit dintotdeauna cu istorie iar faptul că ne lipsesc scrierile eroice nu înseamnă că  preocuparea pentru fapte demult petrecute nu mai interesează pe nimeni. Dimpotrivă. Doar că nu mai este vorba de o istorie documentară până la detalii ca în Danton  de Camil Petrescu ci de una “apocrifă”, pe jumătate inventată,  cealaltă jumătate fiind teatralizată. Oricum istoria din literatura modernă este una profund  personală, adică  citită de autori prin grila temperamentului şi nu a reconstituirii. Este exact secretul ce desparte arta de realitate.
Cea mai consistentă  dintre cele trei piese cuprinse în volumul verilor Pecican (Arta rugii, Ciubăr Vodă Ninsoare în codru) este chiar piesa titulară.  Energia polemică împotriva istoriei strămoşeşti se abate asupra lui sărmanului Iliaş al II-lea Rareş (fiul cel mare al lui Petru Rareş)  domnitor al Moldovei timp de cinci ani,  între  1546-1551.  Preferând kieful turcesc,  a abdicat înainte de a face rău ţării  şi s-a botezat Mehmet.     Piesa  are farmecul umorului filologic clujean  lansat de Ioan Groşan în Şcoala ludică . Dar, dacă  Ioan Groşan se juca ingenios, în anii 70,  cu istoria  literaturii  române  verii Pecican se joacă,  în 2008,  cu istoria moldovenilor din secolul al XVI-lea.  Nimic mai savuros decât aceste istorii apocrife în care Iliaş Vodă se amestecă  cu bufoni împrumutaţi din Shakespeare dar   îmbrăcaţi ţărăneşte pe dedesubt.  Nici Marin Sorescu nu e departe cu comediile sale istorice Răceala şi A treia ţeapă
Prima întrebare ce răsare  este cum se poate scrie o piesă în doi,  deşi nu sunt foarte rare cazurile,  Fraţii Presniakov fiind  printe ultimele apariţii. În cazul nostru  lucrurile par mai uşor de explicat. Ovidiu,   este reflexiv, Alexandru,  ludic.  Ovidiu Pecican se trage din bibliotecă în timp ce Alexandru vine de pe scenă. Unul e scriitor şi filozof,   altul director de scenă şi plastician. Unul scrie, altul citeşte şi desenează ce a citit.   Unul  redactează, celălalt  face “casting” adică împarte rolurile, ceea ce,  în paranteză fie spus,  este partea cea mai amuzantă a colaborării. Citind ce a scris vărul Ovidiu, Alexandru deja inventează “în afara textului” şi teatralizează copios. Este cea mai savuroasă parodie istorică în limba română, dramă şi cmedie în egală măsură,   cu excepţia pamfletelor dramatice ale  lui Iordache Golescu (Starea Ţării Rumâneşti acum în zilele măriei sale Ion Caragea Voevod pe vremea asidosiei scrisă la leat 1818, septembrie 29. şi  Comedia ce să numeşte Barbu Văcărescul, vânzătorul ţării izvodită dă Dârzeanul ce-i zic Slăbănogul care şi-a tipărit cu cheltuiala calemgiilor dă visterie spre pomenirea ticăloşiei ţării la venirea muscalilor când a fugit măria sa Grigorie vodă Ghica din scaun (1828).
Limba arhaică,   şi aceasta apocrifă pe care o folosesc autorii,   este atât de aiurită încât îţi dai seama pe loc că este inventată  sau cel puţin parodiată.  Sau nici una nici alta: un colaj alcătuit din ciozvârte de drame istorice luate de ici şi puse colo. Nimeni nu-şi urăşte propria istorie mai tare ca verii Pecican. O recunoaşte Ovidiu într-un argument  al cărţii: „Am tras din greu pe istoria neamului, restituindu-i, după puteri, dimensiunea rizibilă, scabroasă, autopamfletară, scrofulentă, mizericordioasă şi scatofanică în trei construcţii shakespeariano-hollywoodiene”. Să nu ne mirăm, este exact ce a făcut  Shakespeare cu istoria Angliei. Pare că urăsc „istoria neamului”  fiindcă îşi doresc o alta mai nobilă ca Emil Cioran despre care Cornel Ungureanu spune că ar fi dorit ca România să aibă suprafaţa Chinei şi cultura Franţei. Este evident că,  pe dimensiunile generale    demersul este de inspiraţie cioraniană. Dar verii Pecican  fac  mult mai mult decât atât: ei  dau importanţă istoriei României chiar dacă în versiune „scatofanică şi mizericordioasă”. Poate că acesta este viitorul :  Dacă românii ar scrie mai mult teatru abject despre ei înşişi  ar fi jucaţi în toate colţurile lumii.    Este, într-adevăr,  o acrobaţie culturală cartea lui Ovidiu şi Alexandru  Pecican, aşa cum bine spune Mihai Măniuţiu într-o inspirată precuvântare. În plus,  el resimte un adiere  flamandă  dinspre Michel de Ghelderode. Dar, întrebare firească:  dacă tot i-au plăcut atât de mult aceste texte de ce nu le pune în scenă acum când are absolut toate mijloacele s-o facă ?

Mircea Ghiţulescu

Corabia lui Sebastian Brandt

Posted in Theatre with tags , , , on 11 April 2010 by Alexandru Pecican

Text pentru spectacolul Corabia lui Sebastian Brandt. Colaj şi prelucrare după A.E. Baconsky, Corabia lui Sebastian, -poezii şi antipoezii – de Al.Pecican

F1.      Am devenit unul din personajele lui Sebastian Brant!

F2.      În vitrine se-neacă piticii veniţi din Levant.

F1.      capetele smulse de pe umeri zboară prinzându-se pe alţi

umeri, nimenea nu mai ştie al cui e capul pe care îl poartă

F2.      şi totuşi plutim înainte cu toate pînzele-n vînt!

F1.      Noaptea o-ntîmpinăm cu o muzică albă, muzică de ospiciu.

F2.      plîngerile ce se aud uneori transpar cu pete roşii de rugină.

F1.      am uitat calendarele, ceasul…şi stelei polare i-am schimbat

masca…

F2.      Dar drumurile acestea nu mai pot duce –napoi…

F1.      Drumul e fară drum…

F2.      nu ne rămîne decît orizontul rotund, cercuri concentrice,

ziduri aeriene de temniţă…

F1.      Mîine…mîine poate vom fi un imens insectar…

F2.      căpetenii necunoscute îşi vor pleca fruntea comemorând

nefirescul nostru sfârşit…

F1.      şi idolii cărora ne–nchinăm vor trece în temple străine…

F2.      Şi totuşi plutim înainte cu toate pînzele-n vînt….

F1.      zile-ncordate, nopţi cu trenă de fosfor…

F2.      desăvîrşirea noastră o simt păsările de pradă ce ne urmează

mereu …

F1.      şi cîinii cu ochi de sticlă…

F2.      scene sfîşietoare în vomitoriile cu dale de aur…

F2.      bătrînii uită repede!

F1.      tinerii strigă dar nu mai ştiu încotro şi când…

F2.      stelele false urcă pe cer!!!!

F1.      totul devine o larmă confuză un vacarm dureros…

F2.      şi cerşetorii plătiţi să cînte la bîlciuri deplîng neputinţa

cuvintelor…

F1.      am avut odinioară..nu mai ştiu ce-am avut…

F2.      căci nu ne lipseşte nimic!!!

F1.      nu mai vreau să ajungem…

F2       Nu mai vrem decît drumul…

F1.      drum fără drum…

F2.      ţărm fără ţărm…

F1.      Cuvintele se uzează şi ele…

F2.      steagurile trebuie schimbate mereu!

F1.      Şi cântarul atârnă în aşteptarea spadei ce nu mai cade.

F2.      În timp ce vîntul mătură totul şi noaptea se-apropie..

F1.      stingeţi lumina!!!! ..mi-e somn….

F2.      Torţele ard şi mulţimile trec în convoi…

F1.      şi ochii de aur îşi trag pleoapele negre…

F2.      vor apare profeţii…

F1.      înnoitorii…

F2.      oamenii viitorului…

F1.      toţi cei falşi vor ajunge profeţi!

F2.      şi multă lume îi va urma…

F1.      cînd, murdari şi cu ochii sticlind de lăcomie…

F2.      vorbind mereu în numele altora vor reclama  puterea

pentru ei…

F1.      şi le veţi da-o căci veţi fi obosiţi…

F2.      De cine vă temeţi?

F1.      nu-i nimeni, e prea devreme, dormiţi…dormiţi!

F2.      de cine vă temeţi? E încă devreme..dormiţi!

F1.      între două minciuni…

F2.      între două culori…

F1.      între două iluzii…

F2.      am fost tineri ne-am maturizat am crezut unii în

minciunile altora ne-am vopsit unii în culorile

altora ne-am hrănit unii cu iluziile altora….

F1.      mereu între două alternative înşelătoare iată ne-aşteaptă

acum vârsta de gheaţă iar cei ce vin după noi vor

întoarce clepsidra…

F2.      ruinată şi neagră creşte moara de vânt, spada cade-n noroi

iar învingătorii cerşesc la porţile celor învinşi..

F1.      nu! Nu vom mai face războaie…

F2.      fără luptă vom cădea învinşi în false carnagii

într-un imens măcel demagogic…

F1.      noul Jan Huss,

F2.      noul Savonarola…

F1.      noul Luther…

F2.      vor apare pe ecrane, vor fi urmăriţi…

F1.      focurile vor fi întreţinute cu ziare…

F2.      şi pe deasupra capetelor noastre umflate…

F1.      mâini murdare se vor strânge una pe alta pe-ascuns

lasându-ne mereu între două…

F2.      între două minciuni!!!

F1.      între două culori…

F2.      între două iluzii….

F1.      Taci!!!!!

F2.      Dacă vrei totuşi să spui ceva..învaţă să urli!!!!

F1.      Şi tu te gândeşti la plecare?..

F1.      ca şi când pe un elegant transaltantic ai privi cum

se-apropie ţărmul…

F2.     dar ţărmul eşti tu!!!

F1.      cu toţi bătrînii tăi cu toate pădurile şi mormintele tale..

de-atîtea ori jefuite….

F2.      şi tu te gîndeşti la plecare?

F1.      am scris oblic am scris între DA şi Nu am gravat

indescifrabile rune…

F2.      Singuratăţii voastre i-am dat propriul meu chip…

F1.      dar poate că voi nu veţi ceti niciodată aceste inscripţii

F2.      Şi va veni iarna lungă cu statuile ei…

F1.      Mai departe ..nu ascultaţi de nimeni!!!!

F2.      mai departe e alb!

F1.      arahnidele-şi ţes în jurul stemelor pânza…

F2.      popoarele-şi trec unul altuia rând pe rând nebunia şi

umbrele…

F1.      şi gnomi invizibili mişună aprinzînd felinarele..

F2.      pe care vîntul le stinge mereu…

F1.      Taci!!!!!

F2.      daca vrei totuşi să spui ceva..învaţă să urli!!!

F1.      Taci!

F2.      Stingeţi lumina!!!!!

F1.      Mi-e somn……..

Sfîrşit

Sebastian Brandt

Posted in Theatre with tags , , , on 9 April 2010 by Alexandru Pecican

Sebastian Brandt

gravura de Albrecht Dürer

Muzica din “Corabia lui Sebastian Brandt” (3)

Posted in Theatre with tags , , , , on 9 April 2010 by Alexandru Pecican

Fragmente muzicale din coloana sonora a spectacolului “Corabia lui Sebastian Brandt” de Alexandru Pecican

Muzica compusa de Andrada Damianovskaia

http://www.trilulilu.ro/damianovskaia/223ff5cd902ebb

Muzica din “Corabia lui Sebastian Brandt” (2)

Posted in Theatre with tags , , , , on 9 April 2010 by Alexandru Pecican

Fragmente muzicale din coloana sonora a spectacolului “Corabia lui Sebastian Brandt” de Alexandru Pecican

Muzica compusa de Andrada Damianovskaia

http://www.trilulilu.ro/damianovskaia/7e2769ea2e63b4

Muzica din “Corabia lui Sebastian Brandt” (1)

Posted in Theatre with tags , , , , on 9 April 2010 by Alexandru Pecican

Fragmente muzicale din coloana sonora a spectacolului “Corabia lui Sebastian Brandt” de Alexandru Pecican

Muzica compusa de Andrada Damianovskaia

http://www.trilulilu.ro/damianovskaia/de16ca11ca7fa1