Lumina este însăşi substanţa filmului, din această cauză, – am afirmat-o adesea – în cinematograf lumina este ideologie, sentiment, culoare, ton, profunzime, atmosferă, povestire. Lumina ajută, şterge, reduce, exaltă, îmbogăţeşte, nuanţează, subliniază, e aluzivă, face credibil şi acceptabil fantasticul, visul sau dimpotrivă face fantastic realul, transformă în miraj cotidianul cel mai cenuşiu, adaugă transparenţă, sugerează tensiune, vibraţii. Lumina brăzdează o figură sau o lustruieşte, creează expresie acolo unde nu există, dă inteligenţă opacităţii, seducţie cuiva fad. Lumina desenează eleganţa unei figuri, glorifică un peisaj, îl agaţă de neant, dă magie fundalului de decor. Lumina este primul din efectele speciale, considerat ca trucaj, ca înşelăciune, ca vrajă, prăvălie de alchimie, maşină de minunăţii. Lumina este sarea halucinatorie care arzând produce viziuni; ce trăieşte pe peliculă trăieşte pentru lumină. Decorul cel mai elementar, cel mai grosolan realizat poate căpăta, datorită luminii, perspective nebănuite, neaşteptate, transportând povestea într-o atmosferă suspendată, neliniştitoare; sau dimpotrivă deplasând un proiector puternic şi aprinzând altul contre-jour, sentimentul de nelinişte dispare, totul devenind senin, familiar, liniştitor. Filmul se scrie cu lumina, stilul se exprimă prin lumină.
Federico Fellini
Alexandru Pecican 