Archive for ligia holuta

LIGIA HOLUŢĂ – Poeme din volumul: sidef

Posted in Triclinium with tags , , on 10 March 2010 by Alexandru Pecican

altă noapte

dincolo de noapte

altă noapte

doar n-o să înnebuneşti

din pricina bătăilor inimii…

dar cum îţi mai tremură mâinile

când ţii foaia albă poemul

cuvântul-fără-sfârşit…

dorinţa

ce chin să prind dorinţa

în muchia crenelată a nopţii

şi celelalte pericole: luna şi visul

mă joc cu o scoică

într-un pumn de mărgele:

ele recunosc ciudăţenia

dar n-o pot numi…

doar vântul

cupolă a craniului

cer dureros…

după stingerea stelelor

ce-ţi mai rămâne?

pustiul cuvintelor risipite…

pe-aici doar vântul

îşi mai târâie

coama de leu rănit

luna

lent

ca într-un veşnic replay

luna coboară

calmul

superbul

ochi singur

tristeţea diamantului

cuvinte, stele

fereastra nopţii deschisă

în apa cerului

stele

durerea:

o punte

suspendată

deasupra unui râu de cuvinte

să dormi…

umbra

mâinii

pe fila

nescrisă

în fereastra albă

aripi se zbat…

– vânt şi lună –

să dormi…ah, să dormi…

în camera albastră

a visului

ai putea fi tu

îngerul

ilustratie: Alexandru Pecican