Vlad Țepeș

Kunsthistorisches museum, Viena

LIMBA ÎNGERILOR

Lăsată, din nefericire, pe seama teologilor şi a esotericilor, chestiunea idiomului angelic şi a accesului la el rămâne rezervată pentru timpul resorbţiei la (ridicării în) metafizic. Dacă prin „limbă”  înţelegem un cod al comunicării între instanţa trinitară divină – în creştinism – şi îngeri, atunci la acesta nu cred să avem acces în viaţa terestră şi este inutil să ne întrebăm ceva cu privire la el. Dacă, în schimb, căutăm să aflăm cum îşi comunică îngerii mesajele către oamenii aleşi, atunci Biblia nu lasă îndoieli: ei folosesc limba oamenilor. Cum vor fi comunicând îngerii între ei este altceva, şi ţine de ordinea supranaturală instituită de Bunul Dumnezeu.

Există  însă oameni dăruiţi cu haruri speciale, dacă nu în realitatea imediată, atunci măcar în istoria credinţei, în imaginarul artistic şi în fantasmările unora dintre noi. Sfântul Francisc vorbea cu păsările, şi în ce limbă să o fi făcut, dacă nu în „îngerească”? La fel făcea şi vindecătorul întregii zoologii, Doctorul Au-Mă-Doare sau, cum îi spun englezii în original, Dr. Dolittle (dr. Făpuţin?!). Limba vorbită de populaţia Nav’i de pe planeta Pandora, din Avatar, deşi aduce a amerindiană întrucâtva, nu este un soi de grai angelic, ea însăşi? Măcar pentru că e din cer şi de deasupra oamenilor, eu aşa aş vedea-o, metaforic vorbind.

… Limba îngerilor ar fi, în orizontul umanului, orice limbă inexistentă  şi deasupra celorlalte: de la indoeuropeană la limba prebabelică (dinainte de episodul Turnului Babel, adică) şi de la vorbirea Poporului Ales, prefirată în filosofie şi teologie esoterică de kabalişti, la proiectul esperanto (nu şi realizarea acestuia din urmă, care îi dovedeşte labilităţilor). Şi, poate cel mai apropiat limbaj îngeresc de oricare din noi este graiul somnului, vocile şi bolboroselile lor din spaţiul oniric, ceea ce părem a desluşi pe când dormim.

Ovidiu Pecican